Comunicat de presă: FOND DE LOCUINȚE PUBLICE – RĂSPUNS LA CRIZA LOCUIRII ÎN ROMÂNIA

Am transmis deputaților și senatorilor din Parlamentul României Apelul “Fond de locuințe publice – răspuns la criza locuirii în România.”

Prin acest Apel i-am chemat să susțină prin votul lor propunerile pentru modificarea        și completarea Legii locuinței 114/1996 privind locuințele sociale, formulate în                  inițiativa transpartinică a parlamentarilor  nr. B308/2017 din 28.06.2017.

Pentru că urgențele nespuse ale României sunt locuirea și fondul extrem de scăzut        de locuințe publice, precum și asigurarea de iure și de facto a unei locuințe adecvate      pentru persoanele cu venituri reduse sau fără venituri.

Pentru că asigurarea de locuințe sociale fond de stat pentru persoanele cele mai            sărace înseamnă satisfacerea nevoii lor de locuință, dar și respectarea dreptului lor        la locuință adecvată. Pentru aceste persoane, o locuință socială adecvată fond de          stat ar însemna creșterea siguranței, îmbunătățirea calității vieții și reducerea                  vulnerabilității în față nedreptății și a exploatării.

Pentru că este timpul ca legislația, programele guvernamentale și alocarea de                fonduri de la bugetul de stat să acționeze în vederea reducerii sărăciei și                        inegalităților de clasă, recunoscând că acestea au fost cauzate și de politica statului      în domeniul locuirii din ultimii aproape 30 de ani.

Pentru că este nevoie de prioritizarea, în următorii 10 de ani, a accesului la locuințe        publice a categoriilor sociale cu venituri care îi plasează sub pragul sărăciei                    (formând 25% din populația României), al celor care trăiesc în zone dezavantajate și      marginalizate, în locuințe inadecvate, sau în locuințe neconvenționale, sunt                    amenințați de evacuare forțată, au devenit persoane fără adăpost, sunt victime ale          violenței domestice, printre ele persoane de etnie romă supuse nu doar excluziunii          locative ci și rasismului instituționalizat.

Găsiți argumente în Apelul FOND DE LOCUINȚE PUBLICE – RĂSPUNS LA CRIZA LOCUIRII ÎN ROMÂNIA  formulat de platforma Blocul pentru Locuire, precum și în documentul elaborat de Fundația Desire în aprilie 2017, pe care îl puteți citi aici: http://www.desire-ro.eu/?attachment_id=3144.

 

 

Blocul pentru Locuire s-a constituit printr-un program al Fundației Desire, membrii săi fiind în momentul de față grupările Căși sociale ACUM! din Cluj-Napoca, Frontul Comun pentru Dreptul la Locuire și  E-Romnja din București, Dreptul la Oraș din Timișoara.