Despre subvenționarea chiriilor private ca măsură pentru persoanele marginalizate [Enikő Vincze]

“În lipsă de locuinţe sociale, primarul Emil Boc le subvenţionează chiria în oraş locuitorilor de la Pata Rât,” putem citi în Monitorul de Cluj din 19 decembrie 2017.

Eram de față la ședința de Consiliu Local unde primarul Emil Boc a anunțat această intenție. Nu s-a deschis un dialog despre asta acolo, și oricum s-a comunicat că urmează să se vadă ce va fi la anul cu bugetul municipiului în condițiile în care datorită reducerii impozitului pe venit suma alocată municipalităților de la guvernul central s-ar reduce și ea considerabil. Aș dori să transmit pe această cale părerea mea pe scurt despre această inițiativă, revenind asupra acesteia ulterior, în măsura în care se deschide dezbatere publică pe această temă. Pe scurt, consider că subvenționarea chiriilor private este mai degrabă o măsură care susține piața de locuințe decât o măsură de incluziune locativă sau de reducere a riscului reproducerii marginalizării sociale.

Dincolo de faptul că o astfel de inițiativă ar direcționa o sumă de bani de la bugetul public în buzunurale proprietarilor privați în loc ca din acești bani să crească fondul public de locuințe; dincolo de faptul că astfel primăria ar contribui la menținerea nivelului chiriilor în oraș (care sunt deja enorm de greu de suportat pentru cei mai mulți locuitori) în loc ca ea să contribuie la reducerea chiriilor prin mărirea stocului de locuințe sociale; dincolo de faptul că inițiatorii poate se așteaptă că după un an o persoană marginalizată social ar deveni o persoană de clasă de mijloc și s-ar descurca singură pe piața clujeană de locuințe, și vor blama, eventual, persoana care nu reușește acest lucru în pofida acestui ajutor primit – această inițiativă nu este soluție pentru persoanele marginalizate social, sau pentru cele care trăiesc în sărăcie datorită veniturilor mici pe care le câștigă și datorită costurilor foarte mari ale locuirii.

Pentru persoanele aflate în sărăcie (cei 25% din populația României), din punct de vedere locativ, soluția este creșterea fondului de locuințe sociale din fondul public și criterii de atribuire care să îi susțină pe cei cu un venit sub 60% din venitul median. Dar să facem câteva calcule rapide: hai să spunem că persoana interesată de această subvenție, cu o familie de 4 membrii, va avea norocul să găsească un apartament de 2 camere în Mănăștur cu 300 de euro. Dacă, să presupunem, din această sumă se subvenționează două treimi (adică primăria plătește din bugetul public unui proprietar privat 200 de euro), la rândul ei familia va trebui să plătească chirie de 100 de euro, adică 450 lei proprietarului. Dacă familia are un singur venit, și acesta este venitul minim pe economie (căci, din păcate, doar atât se plătește la cam 30% dintre angajații din România, iar pe strada Cantonului putem spune că toți cei care sunt angajați primesc doar atât), atunci, în cel mai bun caz, din 1 ianuarie 2018, familia va mai rămâne din netul de 1160 de lei cu 710 de lei (crescând numărul celor care se confruntă cu supraîncărcarea cu costurile locuirii, cheltuind peste 40% din venituri pe locuire). În condițiile în care, conform INS, în ianuarie 2017, coșul minim de consum pentru o familie de 4 membrii a fost de 1842 lei, familia noastră ar rămâne cu 2.5 ori mai puțini bani decât ar avea minim nevoie pentru utilități, hrană, îmbrăcăminte, medicamente și altele necesare. Să nu uităm că toate aceste calcule ar arăta altfel în cazul în care familia noastră ar primi o locuință socială pentru care, conform legii locuinței, se plătește o chirie de 10% din venituri, adică ar costa 116 lei în loc de 450 de lei ce ar trebui să plătească pe lângă partea de chirie subvenționată, nemaivorbind despre faptul că ar putea locui în acea locuință socială în condițiile în care își plătește chiria, până când condițiile sale nu se vor îmbunătăți în mod considerabil. Dacă familia noastră, fiind un caz de marginalizare socială sau așa-numit consumator vulnerabil ar mai beneficia de subvenții pentru costurile de apă, gaz, electricitate, atunci ar ajunge să rămână lunar cu o sumă ce se apropie mai mult de coșul minim de consum. În schimb, schema subvenționării chiriilor pe piața privată îl aruncă mult sub această sumă.

Logica expusă în prezentarea domnului primar Emil Boc, conform căreia unii nu merită să primească locuință socială, dar ar putea beneficia de o chirie de pe piață subvenționată, mie îmi sugerează că ar fi vorba aici de o soluție-capcană, care va “dovedi” în foarte scurt timp că persoana care va primi această subvenție nu o merită, pentru că nu se poate descurca financiar cu această cheltuială. Desigur, desegregarea Pata Rât este o nevoie acută, dar nu cu prețul de a-i scoate pe locuitorii de acolo în afara orașului sau de a-i împinge în situații din care nu pot ieși bine datorită constrângerilor structurale ale marginalizării pe care nu le pot depăși.

Locuința socială din fondul locativ public al municipiului este soluția, pentru că este o măsură prin care se poate contribui în mod efectiv și adecvat la reducerea (riscului reproducerii) marginalizării sociale. Membrii mișcării Căși sociale ACUM / Social housing NOW , am fost la ședința Consiliului Local din 19 decembrie 2017 exact cu scopul de a reitera acest lucru. Consilierii votau lista rezultatelor finale de priorități fără nicio observație din partea nimănui; noi le-am reamintit că nimănui de pe strada Cantonului nu le-au acordat punctele de la capitolul caz de forță majoră, și că, în general, efectele discriminatorii și de excluziune ale sistemului de criterii aplicat în Cluj-Napoca s-au făcut simțite și în acest an în rândurile celor cu venituri reduse și celor care trăiesc în locuințe inadecvate.