La ziarul ”Cărămida” ne luptăm pentru dreptul la locuire [interviul lui Vasile Ernu cu Enikő Vincze]

Enikő Vincze: La ziarul ”Cărămida” ne luptăm pentru dreptul la locuire

Întrebările adresate de Vasile Ernu către Eniko Vincze,  membră a mișcării Căși sociale ACUM! și a echipei redacționale Cărămida. Ziarul Dreptății Locative:

Zilele acestea am primit prin poştă de la Cluj ziarul Cărămida – Ziarul dreptăţii locative. Felicit echipa pentru un astfel de material mediatic important. Dragă Enikő Vincze, spune-mi te rog care e scopul şi miza acestui ziar?

Voi vă ocupaţi în principiu de problemele dreptului locativ în Cluj, dar este un demers important pentru toată ţara. În ce constă acest “drept la locuinţă”? Am o vagă impresie că noi nu înţelegem multe dintre drepturile fundamentale, iar acesta pare a fi un drept esenţial…

Poţi te rog să-mi spui succint care ar fi cauzele “crizei locuirii” de la noi?

Ştiu că voi discutaţi mult şi despre “Dreptul la oraş”. Îmi poţi spune cîte ceva despre acest drept şi despre miza lui?

Ştiu că la Cluj, oraş etalon al succesului în România – dar care are poate cea mai mare problemă nerezolvată cum este faimosul Pata Rît – vă războiţi cu primarul Boc. În ce constă acest “război”? Care este situaţia de acolo şi ce solicitaţi voi?

Acum ceva timp discutam despre starea degradantă de la Pata Rît. Care mai este situaţia actuală şi cum crezi că se pot rezolva problemele acelei comunităţi aflate într-o situaţie tragică?

Cînd vor apărea următoarele numere şi cît de des vreţi să scoateţi acest ziar dedicat unei probleme atît de durute?

Despre subvenționarea chiriilor private ca măsură pentru persoanele marginalizate [Enikő Vincze]

“În lipsă de locuinţe sociale, primarul Emil Boc le subvenţionează chiria în oraş locuitorilor de la Pata Rât,” putem citi în Monitorul de Cluj din 19 decembrie 2017.

Eram de față la ședința de Consiliu Local unde primarul Emil Boc a anunțat această intenție. Nu s-a deschis un dialog despre asta acolo, și oricum s-a comunicat că urmează să se vadă ce va fi la anul cu bugetul municipiului în condițiile în care datorită reducerii impozitului pe venit suma alocată municipalităților de la guvernul central s-ar reduce și ea considerabil. Aș dori să transmit pe această cale părerea mea pe scurt despre această inițiativă, revenind asupra acesteia ulterior, în măsura în care se deschide dezbatere publică pe această temă. Pe scurt, consider că subvenționarea chiriilor private este mai degrabă o măsură care susține piața de locuințe decât o măsură de incluziune locativă sau de reducere a riscului reproducerii marginalizării sociale.

Dincolo de faptul că o astfel de inițiativă ar direcționa o sumă de bani de la bugetul public în buzunurale proprietarilor privați în loc ca din acești bani să crească fondul public de locuințe; dincolo de faptul că astfel primăria ar contribui la menținerea nivelului chiriilor în oraș (care sunt deja enorm de greu de suportat pentru cei mai mulți locuitori) în loc ca ea să contribuie la reducerea chiriilor prin mărirea stocului de locuințe sociale; dincolo de faptul că inițiatorii poate se așteaptă că după un an o persoană marginalizată social ar deveni o persoană de clasă de mijloc și s-ar descurca singură pe piața clujeană de locuințe, și vor blama, eventual, persoana care nu reușește acest lucru în pofida acestui ajutor primit – această inițiativă nu este soluție pentru persoanele marginalizate social, sau pentru cele care trăiesc în sărăcie datorită veniturilor mici pe care le câștigă și datorită costurilor foarte mari ale locuirii.

Pentru persoanele aflate în sărăcie (cei 25% din populația României), din punct de vedere locativ, soluția este creșterea fondului de locuințe sociale din fondul public și criterii de atribuire care să îi susțină pe cei cu un venit sub 60% din venitul median. Dar să facem câteva calcule rapide: hai să spunem că persoana interesată de această subvenție, cu o familie de 4 membrii, va avea norocul să găsească un apartament de 2 camere în Mănăștur cu 300 de euro. Dacă, să presupunem, din această sumă se subvenționează două treimi (adică primăria plătește din bugetul public unui proprietar privat 200 de euro), la rândul ei familia va trebui să plătească chirie de 100 de euro, adică 450 lei proprietarului. Dacă familia are un singur venit, și acesta este venitul minim pe economie (căci, din păcate, doar atât se plătește la cam 30% dintre angajații din România, iar pe strada Cantonului putem spune că toți cei care sunt angajați primesc doar atât), atunci, în cel mai bun caz, din 1 ianuarie 2018, familia va mai rămâne din netul de 1160 de lei cu 710 de lei (crescând numărul celor care se confruntă cu supraîncărcarea cu costurile locuirii, cheltuind peste 40% din venituri pe locuire). În condițiile în care, conform INS, în ianuarie 2017, coșul minim de consum pentru o familie de 4 membrii a fost de 1842 lei, familia noastră ar rămâne cu 2.5 ori mai puțini bani decât ar avea minim nevoie pentru utilități, hrană, îmbrăcăminte, medicamente și altele necesare. Să nu uităm că toate aceste calcule ar arăta altfel în cazul în care familia noastră ar primi o locuință socială pentru care, conform legii locuinței, se plătește o chirie de 10% din venituri, adică ar costa 116 lei în loc de 450 de lei ce ar trebui să plătească pe lângă partea de chirie subvenționată, nemaivorbind despre faptul că ar putea locui în acea locuință socială în condițiile în care își plătește chiria, până când condițiile sale nu se vor îmbunătăți în mod considerabil. Dacă familia noastră, fiind un caz de marginalizare socială sau așa-numit consumator vulnerabil ar mai beneficia de subvenții pentru costurile de apă, gaz, electricitate, atunci ar ajunge să rămână lunar cu o sumă ce se apropie mai mult de coșul minim de consum. În schimb, schema subvenționării chiriilor pe piața privată îl aruncă mult sub această sumă.

Logica expusă în prezentarea domnului primar Emil Boc, conform căreia unii nu merită să primească locuință socială, dar ar putea beneficia de o chirie de pe piață subvenționată, mie îmi sugerează că ar fi vorba aici de o soluție-capcană, care va “dovedi” în foarte scurt timp că persoana care va primi această subvenție nu o merită, pentru că nu se poate descurca financiar cu această cheltuială. Desigur, desegregarea Pata Rât este o nevoie acută, dar nu cu prețul de a-i scoate pe locuitorii de acolo în afara orașului sau de a-i împinge în situații din care nu pot ieși bine datorită constrângerilor structurale ale marginalizării pe care nu le pot depăși.

Locuința socială din fondul locativ public al municipiului este soluția, pentru că este o măsură prin care se poate contribui în mod efectiv și adecvat la reducerea (riscului reproducerii) marginalizării sociale. Membrii mișcării Căși sociale ACUM / Social housing NOW , am fost la ședința Consiliului Local din 19 decembrie 2017 exact cu scopul de a reitera acest lucru. Consilierii votau lista rezultatelor finale de priorități fără nicio observație din partea nimănui; noi le-am reamintit că nimănui de pe strada Cantonului nu le-au acordat punctele de la capitolul caz de forță majoră, și că, în general, efectele discriminatorii și de excluziune ale sistemului de criterii aplicat în Cluj-Napoca s-au făcut simțite și în acest an în rândurile celor cu venituri reduse și celor care trăiesc în locuințe inadecvate.

Efectul discriminator al criteriilor de atribuire de locuințe sociale în Cluj continuă [George Zamfir]

Căși Sociale ACUM a mers astăzi, 19.12.2017 la ședința Consiliului Local pentru a susține schimbarea criteriilor de acordare a locuințelor sociale și creșterea stocului de locuințe. Transcrierea e disponibilă mai jos, iar filmarea aici: https://www.youtube.com/watch?v=1QrqUc4Dt4Y&feature=youtu.be&t=54m30s

ALEXANDRU MUREȘAN: Bună ziua. Sunt locuitor de pe strada Cantonului și aș dori să pun o întrebare domnului primar. S-au depus 89 de dosare, de cereri în primărie pentru locuințele sociale. Dintre care 50 au fost care au primit puncte. Treizeci și nouă sunt neeligibili. Și aș dori să vă spun în felul următor situația veniturilor. Totalul de angajați, pensionari sunt 70. De ce 39 sunt declarați neeligibili? Avem 11 cu VMG și 8 fără niciun venit. Următoarea întrebare este: am dori să ne dați un răspuns concret la acești oameni care locuiesc pe strada Cantonului – ce se va întâmpla cu ei în următorul an?

ANA ADAM: Bună ziua. Mă numesc Ana Adam, locuiesc pe Cantonului. Îs cu incendiul ăla care a fost anul trecut. O venit ancheta, mi s-a făcut ancheta, am mai fost la ședință, m-o amânat. Au spus că să stau liniștită că se rezolvă. Au fost ancheta, nu mi-au dat niciun nr de telefon, nr meu l-au luat. Dar nu s-au legitimat că cine sunt, în primul rând. Ieri am primit un telefon că dosarul meu nu este ligibil. Atunci vreau să știu ce faceți cu șapte persoane care copilul meu e bolnav de handicap și are trei copilași și-s pe drumuri?! Dormim șapte persoane-ntr-un pat, cinci persoane-ntr-un pat și șapte persoane să stăm într-o casă…? Mi s-a spus că îmi dă locuință. Nu mi-o dat locuință nicidecum! Atunci ce să fac? Mă duc pe stradă, ies pe stradă! Anul trecut am făcut sărbătorile pe stradă, sub cerul liber, chiar vin sărbătorile, iar să fac…? Eu am muncit toată viața mea și soțul meu a muncit ca să fim aruncați pe drum? Văr rog frumos să-mi dați o aprobare, să-mi spuneți ce îi de făcut cu mine?!

GEORGE ZAMFIR: Mulțumesc, o să încerc să fiu cât mai scurt. E un subiect dificil, e un subiect pe care majoritatea dintre voi cred că îl știți sau bănuiesc că îl știți destul de bine. Noi am încercat să ridicăm subiectul de foarte multe ori. De data asta foarte multe persoane de pe Cantonului nu au putut ajunge, pentru că mulți dintre ei sunt angajați. Mare parte dintre ei sunt cei care cară gunoaiele de la casele tuturor din orașul ăsta. Dar haideți să vorbim despre ce e o locuință socială. Unde este socialul din locuința socială în criteriile din Cluj?! În niciun caz în Cluj nu găsim, cu toate că legea locuinței permite foarte clar chestiunea aceasta. Ba chiar am putea să spunem că există decizii locale care răstălmăcesc tot sensul legii locuinței.
Dar hai s-o luăm pe exemple: Avem o familie evacuată de pe Calea Turzii din locuință retrocedată. Are acte. Mama a murit anul acesta în mizeria de pe Cantonului. Acum doi ani, doi dintre frați au avut dosare depuse cu tot cu actele de evacuare. Au fost declarați neeligibili pentru că nu aveau venit. Acum un an un frate a avut norocul… Știți care-a fost norocul lui?! Că a înnebunit! Are acte medicale care demonstrează că a înnebunit și a primit pensie de invaliditate. Doar pentru că a înnebunit, a devenit eligibil, o persoană evacuată din retrocedată. Anul acesta, din păcate celălalt frate nu a fost declarat eligibil pentru că el nu are venit. Cu toate că a fost evacuat din locuință retrocedată. Retrocedarea e un proces impus de către stat! Nu este vina persoanei, unui individ că a primit o repartiție undeva și apoi a fost evacuat! Deci cum e posibil să fie acei oameni umiliți în acest fel?! O dată de către stat, a doua oară de către autoritățile locale?! Cum e posibil să nu poți să obții punctaj în situația în care ești evacuat din locuință retrocedată?! E nevoie doar de o decizie simplă care se poate lua de către dumneavoastră aici.
Știu că nu e mult timp și o să încerc să fiu foarte scurt despre alte câteva criterii. De ce nu e lumea informată în legătură cu punctajele împărțite pe criterii? Cum poți să contești când nu știi ce anume contești? Cum e omenește posibil ca cineva cu doctorat să primească 45 de puncte, iar cei care nu au școală să primească doar 5 puncte? Ce transmitem prin chestiunea aceasta: că îi pedepsim pentru o decizie pe care au luat-o ei când aveau 10 ani de a nu continua școala?! Știm foarte bine că modul în care se obține un grad de școlarizare ține foarte mult de reproducerea socială. Altfel spus: capitalul educațional al părinților se transferă foarte ușor. Este o concluzie… este o axiomă deja în toate studiile sociale. Dar aici se dau 45 de puncte pentru doctorat. Cum e posibil ca cele mai grele condiții de locuire din locuințe improvizate, predisupuse la incendii, lipsa canalizării, a apei curente, a veceului, a electricității sigure, toate acestea să nu aibă parte de niciun fel de punctaj?! Cum ne putem aștepta ca acei copii să poată învăța atunci când ei nu au parte de un veceu, nu au parte de electricitate și pot arde de vii în aproape orice secundă? Să îi certăm că nu merg la doctorat?! De ce nu se dă măcar punctaj pentru forță majoră? Este o chestiune pe care nu o poate înțelege nimeni? Ce e acela caz de forță majoră? Dar toate discuțiile astea despre criterii devin absolut inutile dacă nu există nimic de împărțit. Dacă nu există locuințele necesare. Devine doar o competiție sadică și umilitoare între săraci. Acuma am înțeles că domnul primar a vorbit mai devreme despre aceste decizii luate la nivel central care afectează bugetele locale. Dar aș vrea să pun o întrebare: dacă această ședință ar fi avut loc săptămâna trecută, ce ne-ar fi putut spune administrația locală despre planurile pentru aceste peste 400 de dosare care se depun anual? Și este destul de clar că au fost foarte multe persoane care nu au mai continuat să își depună dosarul în ultimii 10 ani pentru că totul a devenit din ce în ce mai dur. Toată birocrația, totul a devenit din ce în ce mai dur. Deci care au fost, care sunt planurile pentru acestea? Acuma am auzit de Ghimeșului. Imediat închei. Am auzit de proiectul Ghimeșului, Sighișoarei, sunt două cuvinte repetate de foarte mult timp. Încă nu avem nimic concret. La începutul anului a fost luat în discuție acel plan de pe Ghimeșului, dar chiar și așa, care sunt planurile, pentru că și acestea sunt absolut insuficiente față de nevoie? Mulțumim.

EMIL BOC: Domnule președinte de ședință, doar o scurtă precizare. O să o rog pe doamna viceprimar și pe colegii mei pentru partea de punctaj să facă referire la analizele care au avut loc în comisie. Eu pot doar să vă spun că tratăm cu maximă seriozitate aceste aspecte care țin de componenta socială. Pentru 2018, planurile noastre erau, și sunt trei, să sperăm că vor rămâne toate. În primul rând, știți bine că de la o decizie până la realizarea construcției sunt niște etape care țin de studii de fezabilitate, care țin de licitații și așa mai departe, de procedura aprobată de la Ghimeșului, de la CFR pentru zona limitrofă care era aferentă locației. Deci pornesc la nivel de construcție în 2018 locuințele de pe Sighișoara. Sunt 56 sau câte sunt? Cincizeci și patru. Locuințele de pe Ghimeșului, nu știu exact numărul și nu aș vrea să greșesc… Sunt în fază de pregătire a licitației, 30 din câte înțeleg. Și cartierul pe care îl pregătim în Borhanci, unde avem 75 de hectare, unde o suprafață va fi dedicată și construcției de locuințe cu caracter social. O parte va fi dedicată concesionării de teren pentru persoane individuale. Și acolo acum, după deblocarea proiectului de centură metropolitană, putem să găsim soluții alternative de trafic. Pentru că așa cum au fost blocate și alte proiecte pe zona Borhanci, și proiectul nostru a fost blocat de nerezolvarea centurii metropolitane. Acuma am deblocat proiectul și putem avea orizontul de derulare […] Și vreau să vă mai spun că avem în plan și vroiam o conferință de presă să explic în detaliu mecanismul pe care l-am discutat în primărie cu colegii mei din primărie, cu domnul viceprimar Tarcea, cu colegii juriști și direcția de patrimoniu. Sper că voi găsi măcar resurse financiare, pentru că aveam în plan ca pentru persoanele marginalizate să în risc de marginalizare, adică acele persoane care se descurcă foarte greu astăzi, muncesc, au un salariu, dar nu pot să își plătească cheltuielile de chirie pe care le au în oraș să subvenționăm în proporții diferite partea de chirie. Este o practică pe care am întâlnit-o și în alte orașe europene, este posibil și pe legea noastră a marginalizării sociale sau a persoanelor în risc de marginalizare ca persoanele care lucrează și primăria să vină cu un sprijin din chiria pe care ei o plătesc și noi subvenționăm 25-50-75 la sută, în funcție de situația copiilor pe care îi au în întreținere și a problemelor sociale pe care le are, inclusiv de sănătate, pentru a-i ajuta pe cei care sunt activi, doresc să muncească, să se implice în comunitate, dar pur și simplu le este foarte greu din veniturile, salariile pe care le au. Și pusesem deoparte un milion de euro pentru 2018, înainte de aceste prevederi care au apărut ca noi să venim cu un proiect și Direcția de Asistență Socială, domnul Mocanu are proiectul pregătit, dar a apărut această problemă. Sper că putem găsi soluții să subvenționa parte de chirie pentru persoanele, repet, active, și care sunt în risc de marginalizare socială, așa cum sunt definite de lege, sau sunt marginalizate social. Legea și cadrul legal ne permit acest lucru, am întâlnit și în alte orașe europene această practică de a veni pe lângă politica de locuințe sociale care e pe termen lung, adică locuința socială o ai pentru totdeauna, dar și partea asta de a sprijini persoanele care sunt în dificultate, în nevoi cu subvenționarea unei părți, cu decontarea unei părți din chirie pe care tu și-o cauți în oraș. Nu trebuie să fie în zonă centrală, poți să te duci în alte părți ale orașului unde chiria e mai ieftină și din acel procent de chirie pe care consiliul local îl va stabili, alocația maximă va fi de atâta, nu știu… 150 de euro sau 200 de euro, atâta se poate deconta maxim din chiria pe care tu o plătești. Și aici nu avem nici problemele pe care le avem astăzi din nefericire cu unii care primesc locuință socială, nu-și plătesc cheltuielile, suntem obligați să-i evacuăm, îi terorizează pe alții, strică locuințele și primăria tre sa suporte aceste riscuri. Aici nu mai avem aceste riscuri. El își plătește chiria și noi decontăm doar o parte, în conformitate cu situația socială pe care o are. Deci cei care au copii mai mulți vor avea subvenție mai mare, o decontare mai mare din chirie, până la sută la sută. Dar repet, pe un plafon pe care îl vom stabili după un studiu de piață. Pe un plafon maximal, și în funcție de resursele bugetare, evident. Dacă am avut un milion de euro, ne permiteam să subvenționăm 400-500 de familii. Vă dați seama, ne-am fi permis. Dar acum să vedem în construcția financiară cât vom putea să găsim ca soluție, tocmai ca să putem să ptem veni ca o politică complementară locuinței sociale, pentru a-i sprijini pe cei care sunt activi și doresc să iasă din starea de marginalizare. Să vină și autoritatea locală cu un sprijin. Repet, am discutat asta de vreo trei luni în primărie, am pregătit proiectul, așteptam la buget să vedem dacă avem buget, de aia nu ne-am putut vorbi. Dar dacă ați deschis acest subiect, vă spun exact ceea ce gândim și lucrăm pe lângă cele două locuințe care pleacă la construcție, Ghimeșului și Sighișoarei și deblocarea proiectului din Borhanci pe cele 75 de hectare de teren. Plus politica aceasta de compensare a unei părți din chirie pentru o parte din persoanele margnalizate sau în risc de marginalizare socială.

GEORGE ZAMFIR: Mulțumim pentru răspuns. Ne bucurăm foarte mult că ați dedicat timp și resurse pentru acest subiect. Ne bucurăm că ați venit cu o soluție nouă, dar… pentru ce se întâmplă în România. În același timp îmi exprim rezerva că acesta este o soluție pe termen lung pentru că dacă chiriile nu sunt reglementate așa cum trebuie, dacă nu există impunere mai clară din partea autorităților, în primul rând de verificare cu, în primul rând a existenței contractelor de chirie, există riscuri serioase ca aceste fonduri doar să umfle piața. Dar, sigur, asta e o problemă care se poate discuta, sper că o analizați.
EMIL BOC: Trebuie să fie contract înregistrat la finanțe, legal, să plătească impozit, nu e niciun contract cu semnătură privată. Deci un contract oficial, înregistrat la finanțe. Și repet: aici nu ne adresăm… Că fiind caracterul social al locuințelor, bineînțeles că ne uităm la zonele unde chiriile sunt mai mici și unde putem să decontăm din bugetul consiliului local. Aicea suma, repet, o vom stabili, am spus generic și eu până la maxim 200 de euro am spus. Dar vom face analiza de piață și vom vedea. Colega aici de față tocmai acel studiu de piață îl face doamna Ardeuș acum, să îmi facă o recomandare. Pentru a veni, sunt soluții cu caracter temporar pentru ca ei să iasă din starea aceasta de margi… De risc de marginalizare socială.

GEORGE ZAMFIR: Mă refeream la celelalte chirii din restul orașului. Desigur că eram sigur că aceste chirii vor fi acordate în bază, pe dovadă contractuală clară. Doi la mână: cum ne putem asigura că oamenii de pe Cantonului vor avea acces la acest nou sistem?

EMIL BOC: Dânșii sunt vizați, vă dați seama! Oamenii care muncesc acolo, am văzut mulți oameni serioși care muncesc, dar nu reușesc din salariul pe care îl au să aibă și o chirie, și să poată trăi. Ne-am gândit să fie (…) categoria în risc de marginalizare sau în marginalizare socială. Aici e legea. Și pentru aceștia și nu numai pentru ei, pentru alții care muncesc greu în orașul acesta și nu le ajung veniturile pe care le au să le poată și acoperi cheltuielile cu familia, trei-patru-cinci copii, și să-și poată plăti și cheltuielile de întreținere. Aici venim să-i ajutăm, aici venim să-i dăm ca parte a solidarității noastre un sprijin pentru a-i ajuta să meargă mai departe. Și, repet, această politică nu este originală, ea are, am întâlnit-o și într-un oraș în (…) Braga, am discutat cu primarul de acolo și, în consecință, ea poate fi aplicată și pe legislația româneasca, ținând loc de prevederile legii marginalizării sociale sau a persoanelor care sunt în risc de marginalizare socială. Asta nu pot să vă spun, cuantumul, pentru că numărul de familii care va beneficia va depinde de alocarea financiară pe care o punem. Daca aveam (…) cum spuneam inițial cu colegii mei, un milion de euro, asta insemna sa avem peste 500 de familii care sa fi beneficiat de sprijin de pana in 200 de euro. Acum să vedem cât vom reuși să punem din buget ca alocare financiară, dar cu siguranta vom da un semnal, vom incepe si anul acesta. Nu stiu cu ce suma, asta se va vedea la stabilirea bugetului.

GEORGE ZAMFIR: V-aș reaminti doar că am depus deja o cerere semnată de peste 150 de persoane de pe strada Cantonului pentru a intra în comunicare directă cu dumneavoastră. Insistăm în același timp că trebuie să aveți o comunicare cât mai clară, cât mai directă pe această temă cu oamenii și, în acest mod, să se poată găsi acele mecanisme prin care oamenii sunt asigurați și tot sistemul este asigurat că acei oameni vor participa. Pentru că ei stau de 20 de ani în aceeași situație. E momentul să fie luate niște măsuri foarte clare în directă relație cu ei. Mulțumim.

Manifestul de la Cluj împotriva evacuărilor de pretutindeni – 17 decembrie 2017

MANIFESTUL DE LA CLUJ ÎMPOTRIVA EVACUĂRILOR DE PRETUTINDENI

17 decembrie 2017

– I –

  1. N-am vrut să plec dar mi-au tăiat gazul, lumina și apa.
  2. A fi evacuat este ca un uragan. A fi evacuat înseamnă să ți se ia demnitatea! Te distruge ca focul; ca o pedeapsă.
  3. A fi evacuat înseamnă să se înnegrească strada de jandarmi; să te trezești cu buldozerele și excavatoarele la ușă; să fii ridicat pe sus cu macaraua.
  4. A fi evacuat înseamnă lipsa de gândire a decidenților; rămâi fără casă ca altul să vină să construiască o bancă.
  5. A fi evacuat înseamnă să fii alungat din societate; Îți demolează casa unde ai locuit atâția ani în fața ochilor tăi. Te lasă în stradă sau îți dă patru cuie și o sfoară ca să încercuiești terenul pe care să-ți faci o baracă.
  6. Sau te duce pe rampa de gunoi. Sau îți dă un conteiner undeva pe câmp. Toate temporar. Apoi trec ani și decenii din viața ta.
  7. Ești evacuat dintr-o locuință socială? Te-a evacuat primăria?
  8. Ești evacuat din clădire retrocedată? Te-a evacuat proprietarul?
  9. Ești evacuat dintr-o locuință improvizată? Te-a evacuat primăria?
  10. Ești evacuat din casa pe care ai luat-o prin credit bancar? Te-a evacuat banca?
  11. Solidaritatea între toți evacuații înseamnă putere! Luptăm împreună împotriva evacuărilor de orice fel! Nicio evacuare fără relocare!
  12. A fi evacuat este un abuz! Evacuați de pretutindeni, uniți-vă!

COR>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>

*Vrem case pentru toți nu doar pentru mafioți!

*Solidaritate!

-II-

  1. Al cui e Clujul?
  2. Clujul e al oamenilor cu bani!
  3. Clujul este un oraș de lux care îi aruncă pe cei săraci la gunoi;
  4. Clujul – Capitala Tineretului Evacuat!
  5. Clujul îi ține la margini pe cei care fac muncile grele!
  6. Clujul primarilor rasiști și tirani;
  7. Clujul sufocă locuitorii cu rampele sale toxice de deșeuri!
  8. Clujul este acolo unde poliția și jandarmeria alungă florăresele!
  9. Clujul nu doarme!
  10. Clujul, intră peste tine!

COR>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>

*Sunt Clujean dar nu-mi permit!

*Oraș  de locuit nu pentru profit!

-III –

  1. Acasă înseamnă în primul rând să ai casă. Acasă ești liniștit! Ești pe al tău!
  2. Casa înseamnă siguranță și liniște sufletească. Casa înseamnă căldură și protecție;
  3. Casa înseamnă refugiu, înțelegere, susținere; Un loc unde te poți odihni. Un loc unde îți poți pune capul;
  4. Casa înseamnă o adresă pe cartea de identitate;
  5. Casa înseamnă șansa la o bună educație a copiilor;
  6. Casa înseamnă plan de viitor. A avea casă înseamnă a-ți fi mai ușor să găsești un loc de muncă!
  7. În România, a avea casă e un privilegiu!
  8. Să locuiești înghesuit înseamnă să ai 18 ani și să dormi cu fratele mai mare în pat;
  9. Să locuiești înghesuit înseamnă să ai 18 ani și să faci baie cu părinții;
  10. Să locuiești înghesuit înseamnă să nu mai găsești nimic în casă;
  11. Să dormi ca franzelele;
  12. Să nu ai intimitate;
  13. Să nu te poți odihni;
  14. Să nu te poți spăla;
  15. Să locuiești înghesuit înseamnă să trăiești în mizerie și sărăcie;
  16. Să locuiești înghesuit e jenant!

COR>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>

*Locuințe! Nu umilințe!

*Niciun om fără casă, nicio casă fără oameni!

-IV-

  1. 17 decembrie – Ziua Împotriva Evacuării
  2. 17 decembrie – Să nu i se mai întâmple nimănui!
  3. 17 decembrie – Lacrimi, durere, plâns, confuzii, nesiguranță
  4. 17 decembrie – Să nu se mai repete astfel de traume!
  5. 17 decembrie – Ați furat deja 7 ani din viața noastră! Dați-ne viața înapoi
  6. 17 decembrie 2010 – Începutul luptei pentru dreptul la locuință și dreptate locativă în Cluj
  7. 17 decembrie 2010 – Începutul luptei cu autoritățile. Începutul luptei împotriva nedreptăților!
  8. Sunt rom și vreau să trăiesc în demnitate. Romii alungați la periferie luptă pentru dreptate socială. Romii din Pata Rât luptă pentru locuințe sociale pentru toți. Solidarizați-vă cu noi! Sperăm că într-o zi toți evacuații se vor uni.
  9. Autorități, reparați-vă greșelile față de cei evacuați de pe Coastei, din Casa Călăului, de pe Sobarilor, din Byron, de pe Kővári, din blocul NATO, din piața Cipariu, de pe Ion Meșter!
  10. Autorități, reparați-vă greșelile față de cei evacuați de Eroilor, de pe Calea Turzii, de pe strada Croitorilor și din alte clădiri retrocedate!
  11. Evacuați de pretutindeni, uniți-vă! Cei sub risc de evacuare, uniți-vă! Mobilizați-vă în solidaritate cu persoanele care sunt în pragul de a fi evacuați!
  12. Nu demolați vechile locuințe publice! Reparați-le! Dați-le la oamenii care au nevoie și nu dezvoltatorilor imobiliari!
  13. Nu cheltuiți iresponsabil banii publici! Cetățenii vor apartamente, nu rachete!
  14. Cerem oprirea privatizării fondului public de locuințe!
  15. Cerem interzicerea prin lege a evacuărilor forțate!
  16. Cerem modificarea legii locuinței! Pentru a avea mai multe locuințe sociale.
  17. Cerem modificarea legii pentru a avea criterii care să îi susțină pe cei cu venituri mici să primească o locuință socială. Pentru ca locuința să redevină un drept!
  18. Cerem să ni se dea înapoi ce ni s-a luat! Nu vom mai fi umiliți!

COR>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>

*Pata e a tuturor!

*Din clădiri goale –  Locuințe Sociale!

*Solidaritate!

 

 Ana Adam, Nicolae Adam, Răzvan Anton, Ioana Bălănescu, Antonela Czuli, Andrea David, Elisabeta Farkas, Alexandru Greta, Linda Greta, Petru Greta, Noémi Magyari, Lorand Maxim (regia), Szilárd Miklós, Dénes Miklósi, Alexandru Mureșan, Valentina Ștefanschi, Maria Stoica, Florin Tala, Maria-Andrea Veres, Enikő Vincze, George Zamfir

 

Trebuie să ardem ca să ne vedeți?, noiembrie 2017

Al doilea film din seria realizată de mișcarea Căși sociale ACUM!/ Social housing NOW!, care își propune să mobilizeze acțiuni pentru dreptate locativă, și în mod special pentru creșterea fondului de locuințe sociale/publice și pentru criterii care susțin accesul persoanelor cu venituri mici la aceste locuințe.

În noiembrie 2017, Căși sociale ACUM! și un grup de oameni de pe strada Cantonului am participat la cele două ședințe ale Consiliului Local. La prima, cu un caz de incendiu din 2016, pe urma căruia situația unei familii a cărei casă a ars în totalitate nu a fost soluționată nici de atunci cum se cuvinea, adică prin acordarea unei locuințe de necesitate. La a doua ședință ne-am pregătit să cerem informații în legătură cu viitorul locuirii pe strada Cantonului. Condițiile extrem de grele și toxice, lipsa accesului la utilități, zvonurile de strămutare, incendiile nenumărate, toate acestea cer măsuri urgente din partea administrației locale pentru accesul la locuințe normale. Containerele, vagoanele, barăcile nu sunt o soluție. Locuințele sociale adecvate sunt o soluție. Revendicăm în continuare respectarea principiului informării oamenilor despre proiectele de dezvoltare infrastructurală care au efect asupra lor, precum și al acordării de locuințe alternative adecvate în caz de demolare și evacuare.

 

Ei curăță zona și noi suntem alungați (articol din Cărămida #1)

Articolele au fost publicate în rubrica “Dezvoltatorii și casele noastre” (Cărămida #1, octombrie 2017)

Elisabeta Farkas

Situația de pe strada Stephenson stă în următorul fel: primim reclamații, ne trezim cu poliția de multe ori, și de obicei dimineața devreme în poartă din cauză că unii vecini fac plângere despre noi. Spun că este gălăgie și muzică tot timpul, dar asta este contrar realității. Cei de pe Stephenson nu fac scandal, nu fură, ei muncesc aproximativ cu toții, avem chiar și copii premianți la școală, toții copiii merg la școală, la grădiniță și sunt foarte lăudați. Dar unii vecini sunt foarte porniți împotriva noastră și puși pe răutate față de noi. Dacă s-ar gândi cum este să trăiești în condițiile în care trăim noi nu cred că ar mai avea atâtea reclamații. Fără baie, fără apă în casă, fără toaletă în curte, în camere în care stăm câte 10 persoane cu copii, și totuși copiii noștri merg la școală și la grădiniță.

Vecinii noștri zic că noi nu plătim apă, lumină și ridicarea gunoiului. Din contra, noi plătim toate acestea. Avem de exemplu o familie, a lui János, care are un copil cu handicap, ei trăiesc într-o baracă împreună cu surorile lui, fără apă, fără veceu, fără condiții. Pentru un copil care suferă cu acest handicap, este orb și este șchiop, abia se poate deplasa, chiar vă rog să ne ajutați să ieșim din acest necaz. Avem copii mici, vine iarna, ne descurcăm foarte greu. Ne-am depus și noi cereri pentru locuințe sociale. Vă rog să ne fiți alături în demersurile noastre, să putem trăi în condiții mult mai decente. Pentru sănătatea copiilor noștri, vă rog să ne luați în considerare pentru că chiar avem nevoie de asta, pentru că ne este foarte greu așa.

Toate aceste reclamații au început să apară de când Liberty a construit o clădire de birouri chiar vizavi de noi, și le-a închiriat la mari firme. Cam de atunci am fost și dați în judecată, cam de atunci ne vizitează poliția mai des, cam de atunci primim tot mai multe amenzi pentru tot felul. Se pare că au început să își dorească tot mai mulți ca noi să dispărem de aici. Dar lucrurile nu stau atât de simplu. Pentru că, câteva din apartamentele din clădirea Stephenson nr. 15 au fost cumpărate de vechii chiriași. Ei nu pot fi scoși afară.

Vă mulțumesc în numele tuturor dacă ne puteți sprijini. Să ne asculte primăria. Să ne acorde și nouă șansa să primim locuințe sociale. Sau să ne aprobe să ridicăm mansardă deasupra clădirii, unde să putem sta cu acte în regulă.

Leontina Lingurar

Eu locuiesc pe str. Cantonului din Cluj-Napoca de mai bine de 15 ani. Am ajuns să trăiesc într-o locuință improvizată în urma mai multor evacuări din oraș. Povestea mea este similară cu cea a altor mii de persoane de etnie romă din Cluj, care la un moment în istoria lor familială sau individuală și-au pierdut locuința. Dar nu doar romii sunt evacuați din casele lor. De aceea, povestea mea poate să sune foarte cunoscută pentru mulți din orașul nostru.

Istoria evacuărilor mele a început pe strada Byron. Acolo avea soțul meu în chirie de la întreprindere un apartament, plăteam chiria la ICRAL. Dar l-a pierdut după 1990 pentru că s-a aventurat în jocul Caritas. Pe atunci ne-a înnebunit pe toți jocul acela, să devenim toți afaceriști, să ne investim ce aveam, să câștigăm profit. Te încurajau toți să faci asta, în frunte cu conducătorii acestui joc, și cu politicienii de atunci din Cluj. Mare păcăleală. Dacă treceți pe strada Byron azi puteți vedea cum și-au schimbat fața vechile blocuri. Un investitor a mers, a vorbit cu cei care între timp au devenit proprietari pe apartamente, le-a renovat blocul și în schimb a obținut de la ei acordul să construiască câte o mansardă peste, pe care le-a vândut la prețul pieței de atunci. Dar să revin, pe la mijlocul anilor 1990 am ajuns să trăim în parcuri, pe străzi, până am intrat într-un bloc părăsit de pe strada Orăștiei. Era urât, dărâmat, afumat, noi am făcut să fie frumos, făceam curățenie, să fie convenabil pentru a locui acolo. Curent, apă nu era. Luam de la vecini. Am pus geamuri, am pus uși, am zugrăvit. Am avut și vecini români. Acolo am stat vreo doi ani. Apoi ne-a informat cineva că putem să cumpărăm apartamentul dacă vrem. Dar noi nu aveam atâția bani, așa că a venit primăria și ne-a scos afară. Cu copii cu tot, din nou pe drumuri. De aici ne-am dus pe Sobarilor, unde era tot un bloc părăsit, și am reparat, am stat vreo 4 luni. Într-o dimineață a venit primăria și jandarmeria dimineața devreme. Copiii plângeau, plângeam și noi. Ne-am așezat pe un teren de lângă acel bloc, sub cerul liber am dormit cam o săptămână. Pe copii nu i-am putut trimite la școală. Un vecin mi-a dat niște lemne din care ne-am făcut o bărăcuță improvizată. Eram la lumânare. Am rămas cam vreo 8 luni acolo, și apoi domnul Abrudan, directoarea Fritea, Sabău, și cu jandarmii au venit din nou. Au băgat buldozerele direct în barăci. Au zis, vă încărcați lucrurile, aici se va construi, aici nu mai puteți sta. Ciudat că acolo s-a făcut tocmai un centru pentru persoane fără adăpost. Vă ducem undeva unde să stați. Ne-au dus atunci pe malul Someșului, lângă podul Colectiviștilor. Într-o săptămână am ridicat barăci. Acolo și azi este un teren liber. Puteau să ne lase să ne fi făcut un loc să construim cu acte cu tot. Dar nu, ne-au lăsat doar o vreme, pe urmă iarăși ne-au ridicat. Pe fugă, ca de obicei, a trebuit să eliberăm la secundă. Ne-a cărat pe toți în Someșeni, pe strada Cantonului, pe terenul poștei de acum, mai bine zis pe cealaltă parte a drumului, cred că tot a poștei a fost și acel teren de pe partea aceea a drumului. Asta a fost în 2003. Primăria ne-a adus ceva containere de tren, vagoane. Și o cisternă cu apă. Altora le-a spus să își facă barăci. Ne-am construit așa, în cerc. Ne-au zis că acolo putem sta mult, ne-au promis că o să ne pună curent, apă, o să ne facă buletine. Dar toate astea până într-o zi, când au venit din nou cu buldozerele și cu mascații și cu mai mulți din primărie. Noi nu am vrut să ieșim și ne-am baricadat. Și atunci au început să ne ridice căsuțele cu niște macarale de pe sus. Ele se desfăceau, paturile, mobila cădeau din ele, dar pe ei nu îi interesa. Luam copiii, fugeam la mijloc, să nu cadă pe noi ceva. Și apoi ne-a mutat mai jos pe strada Cantonului, pe un teren mlăștinos, pe care a pus ceva pământ și pietriș, în aer liber. Ne-au spus: aici chiar veți putea sta, de aici nu veți fi mutați, că ăsta este locul primăriei. Noi am săpat pentru stâlpii de curent, ei ne-au băgat două cișmele. Apoi Ecce Homo a venit cu căsuțele de termopan și o altă organizație cu căsuțele verzi. Ne-au spus că la 10 metri de la liniile de cale ferată se poate sta, pentru că este terenul primăriei. Așa scrie și în acte. A semnat și Funar în 2004, și Boc în 2005, ca primari, că așa este. Pe atunci eram doar noi, cei aduși de primărie, adică noi care am fost aduși de pe lângă podul Colectiviștilor, și apoi grupul de 13 familii care au fost evacuate din Casa Călăului. Dar mai târziu au mai venit și alții. Noi am anunțat asta, că vin și alții, dar nu i-a mai interesat nimic. Copiii au crescut de atâția ani, și-au făcut și ei barăci, și așa ne-am extins atât de mult. Chiar dacă au promis pe vremuri, nu au pus la toate familiile curent. Nu aveam toalete. Nu ne-au adus containere de gunoi. Parcă eram puși în groapa de gunoi. Mai rău ca șobolanii. Aș vrea ca cei din primărie să vină aici la noi, să stea aici măcar 24 de ore, să vadă cum este să vii de la serviciu și să nu poți să faci un duș, să nu poți să te odihnești, să vedem ce ar face ei cu familiile lor în astfel de condiții, să vedem cam cum ar trăi ei. Suntem și noi suflete, nu? Ne zic, trimiteți copiii la școală. Dar în aceste condiții ce poți să faci? Copiii noștri trebuie să aibă un viitor. Îi trimitem la școală, dar ce viitor pot să aibă din nenorocirea asta?

Să ne considere și pe noi oameni! (articol din Cărămida #1)

Articol publicat în rubrica “Nu în curtea mea” (Cărămida #1, octombrie 2017)

Alexandru Greta și Petru Greta 

Multă lume știe despre noi. Cum am fost evacuați de pe strada Coastei în decembrie 2010. Și cum am fost mutați cu forța în casele modulare din Pata Rât. Pe atunci primăria și primarul nu se interesa de faptul că modularele ce ni le-a dat în chirie au fost atât de aproape de rampa de gunoi de atunci, dar și mai aproape de rampa de deșeuri a fabricii Terapia. Mai mulți dintre noi, circa 30 de familii, nu au primit loc în modulare. Lor le-a desenat cineva de la poliția locală, doamna Fritea, parcă, pe o coală de hârtie câteva parcele. Le-a spus: construiți-vă acolo mai sus de modulare, cum v-ați construit pe Coastei, ilegal. Pe strada Coastei mulți dintre noi am avut contracte de închiriere și am plătit chirie la primărie chiar și în luna în care ne-au evacuat. Dar totuși, lumea tot repetă de atunci, că toți am fi stat acolo ilegal, și de aceea ne-au demolat și ne-au evacuat și ne-au scos de acolo. De fapt ne-au alungat de acolo ca să facă apoi un campus al Facultății de Teologie, și un parc, și o grădiniță pe acel teren. Primarul de atunci, Apostu, stătea în apropiere, în vila sa cea nouă. Poate el a fost mai deranjat de apropierea noastră. Dar Dumnezeu l-a pedepsit și pe el. Cu puțin timp după ce ne-a scos pe noi de acolo a fost găsit vinovat de corupție și a fost trimis la închisoare. Sau poate Consiliul Județean a fost deranjat. Sau poate Biblioteca Județeană. Sau cei din clădirea aceea înaltă cu birouri. Toate aceste clădiri fiind construite în zona Coastei după 1990. Ar fi multe de povestit ce s-a întâmplat cu noi de atunci în Pata Rât, cum este să trăiești în acel miros. Și am povestit de multe ori. La proteste sau cu alte ocazii. Ne amintim și acum primul nostru protest din ianuarie 2011. Dar cum poți povesti cuiva să își dea seama cum este mirosul de sulf de la Terapia, mirosul de gunoaie de la rampe, fumul de la incendii? Care a devenit tot mai greu de suportat. Mai ales că din 2015, când s-a închis rampa veche, primăria și cine trebuia să autorizeze asta, s-au deschis alte două rampe noi, și mai aproape de casele noastre. Ceea ce citiți azi în ziare despre cât este de toxică rampa veche, care nu a fost ecologizată cum trebuia, dar și cele două noi, care se înalță ca Munții Carpați, să știți că noi simțim de aproape și în direct, zi de zi și noapte de noapte. Acum toată lumea din oraș începe să fie speriată că ar ajunge otrava aproape de clujeni. Dar și noi suntem clujeni. Ne-am născut aici, am făcut armata, am lucrat la fabricile de aici. Dar de noi nu le pasă. Nu suntem și noi oameni la fel ca ei? Și dacă te gândești că unii s-au gândit, chiar au zis, că noi merităm să locuim în acel miros, ce să mai spui? Nu vor să ne vadă aproape.  Sau poate și mai rău, vor să ne elimine? Acum, vreo 21 de familii dintre noi au primit locuințe prin proiectul Pata Cluj. Unii în oraș, unii în Florești, alții în Apahida, alții în Baciu. Astfel s-au eliberat 9 camere în casele modulare. În vară ne-au chemat la o ședință, au fost și de la primărie acolo, a fost domnul director de la asistență socială, a fost doamna viceprimar, au fost și din echipa de proiect. Și ne-au întrebat, ce criterii să stabilească pentru a împărți între cei care doresc să primească aceste camere eliberate. Mai mulți și-au depus cerere. Și celor mai mulți le-a fost refuzată cererea. Li s-a spus că nu au avut rude de gradul întâi în camerele din modulare, și de asta nu li se atribuie. Ei trebuie să rămână acolo, în casele improvizate. Recent, cineva a fost evacuat pentru neplata chiriei. Omul cu familie și mai mulți copii și-a făcut o căsuță din scânduri, lângă. Primăria se pare că mai bine ține goale aceste camere decât să le dea. Poate sunt supărați că i-am dat în judecată în 2011 pentru că ne-au mutat atunci în ele. Poate își zic, ați fost nemulțumiți de aceste locuințe, atunci acum de ce le cereți? Stați pe câmp în continuare, dacă ne-ați dat la tribunal! Dar oamenii nu le cer pentru că acum ar crede că aceste locuințe ar fi locuințe adecvate. Sau că zona ar fi bună de trăit acolo. Ci pentru că ele măcar sunt conectate la utilități și dacă ai contract pe ele, atunci ți se face un buletin cartelă în loc de foaia aceea de buletin provizoriu “fără domiciliu” sau “fără adresă”. Până când oamenii sunt nevoiți să locuiască la acea distanță mică de la rampe, măcar să aibă apă și lumină în casă. Așa și-ar dori și cei din Dallas. Care stau de multe decenii chiar mai jos de noi, cu vreo 50-100 de metri mai jos. Lor nu li se dă voie să construiască cu acte acolo. Adică fundația olandeză care le-a construit nu primește autorizație. Pentru că rampele sunt aproape, le zic lor. Dar rampele nu au fost aproape când aceeași primărie care îi refuză pe ei acum, ne-a construit nouă atunci? Între timp, se circulă zvonuri. Mai stați un an, și pleacă toată lumea. Nu înțeleg, dacă au planuri cu noi de ce nu ne pot informa direct? Am cerut de atâtea ori primăriei să stea de vorbă cu noi. Să ne considere și pe noi oameni.

Evacuarea evacuaților: vagoane, containere, termopane (articol din Cărămida #1)

Articole publicate în rubrica “Strada nu este acasă” (Cărămida #1, oct 2017)

 

Maria Stoica

Acum 16 ani aveam 7 ani, când pe strada Sobarilor era o așa-zisă colonie de 7 familii. Apă aveam dintr-un izvor din pământ, iar electricitate de la bateria de mașină. Cine avea din aia. De acolo ne-a mutat primăria în spate la CUG – la capătul liniilor de tramvai, lângă Someș, unde deja erau două familii. Pentru mama a fost foarte greu, deoarece era mamă singură cu doi copii, iar aici nu aveam nici măcar izvorul din pământ ca sursă de apă. Câteva persoane s-au mobilizat și au spart o țeavă care trecea peste Someș pentru a avea apă de băut. Acolo însă primăria a început să aducă și alte familii pe lângă cele șapte de pe Sobarilor. Asta ne-a costat din nou demolarea, deoarece vecinilor de pe stradă le era frică că li se va fura din gospodării. Neavând apă, oamenii făceau baie în Someș. Din fericire pentru noi, nu ne-a lăsat primăria să locuim mai mult de o lună de zile acolo.

Au venit și ne-au mutat pe strada Cantonului F.N., pe terenul poștei, unde acum este o parcare pentru mașinile poștei. Aici primăria a început să ne înmulțească, aducând tot mai multe familii. Apă ne aducea în cisterne, dar din păcate nu era bună de băut. Am ajuns să mergem să cerem apă de băut din fabrici, de la TCI, de la ACI. Pe acel loc deja eram mai multe familii decât cele cu care am pornit la drum de pe Sobarilor. Eram în 2001, și ne-am pornit la școală, încercam să ne acomodăm. Dar din păcate nu mulți dintre copii au mers la școală, pentru că majoritatea dintre noi era încă sub cerul liber. În 2002 eram evacuați din nou, find duși pe terenul CFR-ului de pe strada Cantonului FN. Ajunși aici, eram din nou la mila lui Dumnezeu. Majoritatea eram elevi și nu aveam condiții. Ne era greu la școală, deoarece eram marginalizați, din motivul că nu aveam apă să ne spălăm. Temele ni le făceam la lumânare sau mécses, ce era o cârpă împletită băgată în ulei sau unsoare. Cu trecerea timpului, primăria a adus tot mai multe familii aici, de care apoi a uitat. Datorită Asociației Ecce Homo, care a venit în ajutorul nostru cu 60-70 de căsuțe de termopan și cu curentul electric, cât de cât a început să fie mai bine. Faptul că locuim pe str. Cantonului FN îi face pe oameni să ne privească de sus. Cu toate că majoritatea avem și școală, suntem educați, tot „ciori” rămânem pentru ei. Eu persoanal sunt în colonia asta de când s-a format. Acum la rândul meu am o familie, m-am măritat cu un băiat care la rândul lui a fost evacuat împreună cu părinții. Ei de pe str. Avram Iancu. Avem un băiețel de 5 ani și încercăm să-l educăm astfel, ca pe viitor să nu se simtă marginalizat de oameni. Eu am lucrat aproape cinci ani în comerț și mi-am dat seama că oricât de bun ai fi niciodată nu vei fi suficient de bun ca restul, pentru că tu ești țigan. Primăria ne face buletine provizorii pe un an, iar dacă vrei să mergi să te angajezi, angajatorul te privește cu dubii și automat nu te mai angajează. Zi de zi stăm cu frica că oricând ne poate arunca în stradă și de aici. În 2011 am fost dați în tribunal de către CFR, pentru că trăim pe terenul lor, dar CFR a pierdut acele procese. Primăria a uitat de noi! Doar când au nevoie de voturi își amintesc de noi, vin și fac promisiuni, iar pe urmă uită că existăm.

Desen: Răzvan Botiș

Ana Adam

În 2001 am locuit împreună cu familia mea în căminul TCI (Trustul de Construcții Industriale). Aveam contract de la TCI. Ne-au spus atunci că trebuie să eliberăm căminul că se va renova și apoi ne lasă să ne întoarcem înapoi. Din păcate, însă, nu ne-au mai lăsat, pentru că s-au băgat nefamiliștii în acel bloc. M-am dus la domnul director Olteanu și m-am plâns că nu avem unde sta, doar pe stradă, și atunci mi-a dat un vagon folosit de către muncitori. Vagonul era chiar în incinta căminului de pe strada Cantonului. În el am stat până în 2002, până ne-au scos afară și de acolo. Trebuia să predea vagonul muncitorilor, ne-au spus. Atunci ne-am făcut o baracă improvizată în afara șantierului. Apoi am primit căsuța de termopan de la Ecce Homo, în care am stat până în noiembrie 2016. Atunci, în 19 noiembrie, spre seară, casa noastră a luat foc de la un scurtcircuit. Incendiul ne-a ars casa din temelii. Ne-a ars toată mobila, toate lucrurile. Au venit și cei de la pompieri, ei ne-au făcut procesul verbal în care au constatat că locuința a ars în totalitate, împreună cu toate bunurile pe care le aveam. Soțul meu a suferit arsuri grave datorită faptului că a salvat-o pe nepoțica noastră cu trupul său. I-a ars spatele, a fost internat trei luni la spitalul de arși, și apoi încă două luni la un centru de îngrijire pe Chinteni. Între timp, împreună cu alte câteva familii, am depus o cerere către Primărie ca să îmi dea o locuință de necesitate, și să îmi acorde punctaj la cererea de locuință socială care îmi era depusă din iulie 2016. Primăria nu a făcut nici una, nici alta. Și mai mult, nu înțeleg cum a putut spune asta dacă aveau și ei procesul verbal de constatare, a afirmat că, căsuța noastră a fost afectată doar parțial de incendiu. Am mai umblat pe la centre de ajutorare, pentru ajutoare de materiale de construcții, ca să ne facem o locuință improvizată pe Cantonului. Nu în locul în care ne-a ars termopanul, pentru că acolo nu mă puteam întoarce, ci undeva în altă parte, unde găseam o bucățică de teren. Vă dați seama, era iarnă, nu aveam unde să ne adăpostim, eu, fiul meu, nora mea care era însărcinată, și cele două nepoate ale mele, soțul fiind mult timp în spital. Am fost și la ședință de consiliu local, acolo se prefac că te ascultă, dar ce au făcut a fost doar că primarul a spus să mă duc la adăpostul lor că sunt atâtea locuri libere, dar acolo ne-au spus că nu au loc. Asistența socială mi-a sugerat să mergem la centrul Asăvoaie, dar acolo nu puteam să mergem ca familie, acolo se separau femeile de bărbați. Și acolo ești ca și închis, ieși cu bilet de voie, și apoi acolo sunt multe persoane de pe străzi, de care mi-ar fi fost un pic frică, și mai ales din cauza celor două fetițe mici. După șase luni de refuzuri am decis să dau Primăria în judecată. Pentru că legea spune că oricine care a suferit un incendiu și și-a pierdut casa într-un incendiu, oricum ar fi acea casă, are dreptul să primească o locuință.

Ne face justiția dreptate?, octombrie 2017

Primul din seria de filme realizate de mișcarea Căși sociale ACUM!/ Social housing NOW! , care își propune să mobilizeze acțiuni pentru dreptate locativă, și în mod special pentru creșterea fondului de locuințe sociale/publice și pentru criterii care susțin accesul persoanelor cu venituri mici la aceste locuințe.

 

Filmul vorbește despre mica noastră victorie recentă – hotărârea CNCD din octombrie 2017 care stabilește că într-adevăr sunt discriminatorii criteriile de atribuire de locuințe sociale din orașul Cluj față de persoane cu educație școlară redusă, care locuiesc în condiții inadecvate și nesiguranță, care suferă de boli și nu au bani să dobândească locuințe de pe piață, printre ele persoane de etnie romă. Nelegalitatea acestor criterii, ne-concordanța lor cu prevederile legii locuinței sunt motivul pentru care am început și în instanță un proces împotriva Consiliului Local și Primăriei municipiului Cluj-Napoca.