Cap V – Legea e de partea noastră

În capitolul I al seriei de filme despre lupta pentru dreptate locativă în Cluj din octombrie 2017 ne întrebam dacă ne face justiția dreptate.
Legea e de partea noastră! De-a lungul lunilor care au trecut, trei foruri (CNCD, Tribunalul Cluj, Curtea de Apel Cluj) au hotărât, pe baza cazurilor elaborate de Fundația Desire și înaintate în instanță de organizație precum și de către peste 80 de persoane afectate de sistemul ilegal și discriminator al criteriilor de locuințe socială, că acesta este într-adevăr de așa natură, încât îi exclude de la accesul real la locuințe sociale tocmai pe cei care ar fi cei mai îndreptățiți să le primească.

 

Sentința civilă 86/2018 a Curții de Apel Cluj

Municipiul   Cluj-Napoca   şi   Primarul   Municipiului   Cluj-Napoca  a contestat hotărârea CNCD 531/2017 la Curtea de Apel Cluj, în cauza petiției cu privire la caracterul discriminator al criteriilor de acordare de locuințe sociale în orașul Cluj.

Prin SENTINŢA CIVILĂ Nr. 86/2018,  Curtea de Apel Cluj hotărește: 

Curtea  apreciază  că  în  mod  legal  şi  temeinic  s-a  aplicat,  prin Hotărârea nr. 531/27.09.2017 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, Primarului Municipiului Cluj-Napoca o amendă contravenţională de 3000 lei, astfel că se va respinge acţiunea formulată   de   reclamanţii   Municipiul   Cluj-Napoca   şi   Primarul   Municipiului   Cluj-Napoca   în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional Pentru Combaterea Discriminării şi Fundaţia „Desire”- Fundaţie pentru Deschidere şi Reflexie Socială, ca neîntemeiată.

[…]

…. curtea  reţine  că  este  justă  afirmaţia  (din partea Municipiului Cluj-Napoca, not[ editorială) că  prevederile  art.  43  al  Legii  nr.  114/1996  a locuinţei  lasă  deschisă  lista  categoriilor  beneficiare  de  locuinţe  sociale  prin  sintagma  „…alte persoane  sau  familii  îndreptăţite”  şi  lasă  pe  seama  consiliilor  locale  libertatea  de  a  stabili  aceste „alte”  categorii  de  beneficiari,  art.  30  alin.  4  din  HG  nr.  1275/2000  prevăzând,  de  asemenea,  că „criteriile de repartizare a locuinţelor din fondul locativ de stat, avute în vedere la alin. 2 nu sunt limitative; la acestea se pot adăuga de către consiliile locale şi alte criterii, în funcţie de situaţiile specifice existente pe plan local”.

Cu toate acestea, libertatea consiliilor locale de a stabili alte categorii de beneficiari şi alte criterii  decât  cele  reglementate  de  lege  nu  poate  încălca  drepturile  şi  interesele  persoanelor,  în implementarea  măsurilor  prin  care  răspunde  nevoilor  locative  ale  diverselor  categorii  sociale Consiliul  Local  al  Municipiului  Cluj-Napoca  neputând  favoriza  o  categorie  în  detrimentul  altei categorii,  cu  atât  mai  mult  cu  cât  în  Legea  nr.  114/1996,  act  normativ  invocat  de  reclamanţi,  se stipulează că accesul liber şi neîngrădit la locuinţă este un drept al fiecărui cetăţean.

… după cum se constată, discrepanţa între punctajele acordate pentru persoanele cu studii cel puţin universitare comparativ cu celelalte persoane este majoră, nefiind justificată obiectiv. Instanţa  nu  poate  reţine  ca  fiind  o  justificare  obiectivă  împrejurarea  că  este  necesar  ca tinerilor care au studii înalte să li se asigure un început bun pentru un standard adecvat de viaţă, aspect  invocat  de  reclamanţi,  întrucât,  dimpotrivă,  studiile  universitare  sau  chiar  doctorale  ale acestora sunt de natură să le asigure prin ele însele, cu o probabilitate ridicată, un standard adecvat de trai prin accesul cu mult mai facil la locuri de muncă şi, ulterior, la credite bancare imobiliare, comparativ  cu  cei  fără  studii  sau  cu  studii  primare,  respectiv  cu  persoanele  cu  dizabilităţi permanente, care este mult mai probabil să nu beneficieze de aceleaşi avantaje economice.

Ca  atare,  în  astfel  de  condiţii,  acordarea  unui  punctaj  ridicat  persoanelor  care  au  absolvit studii  universitare  sau  doctorale,  studii  de  natură  să  le  faciliteze  accesul  la  o  situaţie  economică adecvată,  este  de  natură  să  discrimineze,  neluând  în  considerare  atât  realităţile  sociale  care caracterizează  zona  în  care  unitatea  administrativ-teritorială  Municipiul  Cluj  se  găseşte,  dar  şi prevederile art. 2 din Legea nr.112/1996.

Astfel,   în   ceea   ce   priveşte   realităţile   social-economice,   potrivit   Comisiei   Europene, Regiunea  Nord-Vest  este,  după  Bucureşti-Ilfov,  cea  mai  atractivă  din  punct  de  vedere  economic dintre regiunile de dezvoltare ale României, fapt care se datorează, printre altele, pieţei dezvoltate a muncii  şi  salariilor… Or, este de natura evidenţei că, într-o astfel de regiune de dezvoltare, în care îşi desfăşoară activitatea 16 universităţi importante, absolvenţii de studii universitare sau doctorale au posibilităţi crescute de a accesa locuri de muncă favorabile din punct de vedere economic.

Totodată, curtea reţine că prevederile  art. 2 lit. c din  Legea nr.112/1996  definesc locuinţa socială ca fiind o locuință care se atribuie cu chirie subvenționată unor persoane sau familii, a căror situație economică nu le permite accesul la o locuință în proprietate sau închirierea unei locuințe în condițiile  pieței,  astfel  că,  în  raport  de  aceste  dispoziţii  legale  şi  având  în  vedere  cele  mai  sus arătate, cu atât mai mult nu se justifică obiectiv acordarea unui punctaj mai mare persoanelor care pot accesa facil, urmare a studiilor absolvite, o situaţie economică adecvată.

[…]

Stabilirea  unor  astfel  de  criterii  este  atribuită  administraţiilor  publice  locale,  însă  din conţinutul  legii  rezultă  în  mod  indubitabil  că  voinţa  acurată  a  legiuitorului  la  fost  aceea  ca respectivele  criterii  să  fie  stabilite  de  aşa  natură  încât  să  fie  determinate  cele  mai  vulnerabile categorii de persoane, predispuse excluziunii sociale, circumscris obiectivului socio-juridic al legii.

Or, potrivit definiţiei legale a categoriei defavorizate, care include grupurile de persoane vulnerabile social, predispuse excluziunii sociale, aceasta cuprinde persoanele care fie  se  află  pe  o  poziţie  de  inegalitate  în  raport  cu  majoritatea  cetăţenilor  datorită  diferenţelor identitare faţă de majoritate, fie se confruntă cu un comportament de respingere şi marginalizare.

Persoanele fără studii sau cu studii primare şi cu atât mai mult persoanele cu handicap sau dizabilităţi fac parte din categoria persoanelor defavorizate, acestea fiind printre primele categorii de persoane a căror plajă de oportunităţi profesionale, de angajare şi de asigurare a unui nivel de trai decent este extrem de redusă.

Condiţia  acestora  este  de  natură  a-i  marginaliza  socialmente  sub  efectul  generării  unor serioase piedici în calea incluziunii lor sociale.

De  facto,  situaţia  acestor  categorii  de  persoane  este  exact  cea  pentru  care  reglementează dispoziţiile  Legii  nr.  116/2002  privind  prevenirea  şi  combaterea  marginalizării  sociale,  al  cărei obiectiv  este  acela  de  a  garanta  accesul  inclusiv  la  o  locuinţă,  în  mod  special  al  tinerilor, marginalizaţi  social,  prin  poziţia  socială  periferică,  de  izolare,  manifestată  prin  absenţa  unui minimum de condiţii sociale de viaţă.

Mai mult, gradul redus  de educaţie, subordonat absenţei studiilor,  este asociat cu atât mai mult   unor   comunităţi   etnice   defavorizate,   precum   comunitatea   etniei   rome,   prin   sine   una vulnerabilă, aflându-se atât pe o poziţie de inegalitate în raport cu majoritatea cetăţenilor datorită diferenţelor identitare faţă de majoritate, cât şi confruntându-se cu un comportament de respingere şi marginalizare.

Or,  stabilirea  unui  punctaj  redus  pentru  criterii  de  genul  absenţei  studiilor  sau  studiilor primare, de numai 5 puncte, respectiv handicap, de 10 puncte, comparativ cu, de pildă, punctajul major pentru criterii de studii precum cele universitare şi doctorale, de 40 şi 45 puncte (de aprox. 40 de ori mai mare), generează efectul dezavantajării tocmai persoanelor plasate prin condiţia lor în categoria persoanelor defavorizate social.

Iar un asemenea dezavantaj echivalează cu un tratament de discriminare la accesarea unui serviciu administrativ sau a unor drepturi sau facilităţi, în speţă de natura locuinţelor sociale.

Potrivit  dispoziţiilor  art.  2,  alin.  9  şi  10,  coroborat  cu  art.  4  din  OG.  nr.  137/2000R, eliminarea  tuturor  formelor  de  discriminare  se  realizează  şi  prin  instituirea  unor  măsuri  speciale, inclusiv a unor acţiuni afirmative, în vederea protecţiei persoanelor defavorizate care nu se bucură de egalitatea şanselor, precum în speţă persoanele fără studii sau cele cu handicap.

Iar  neluarea  unor  asemenea  măsuri  echivalează  cu  violarea  principiului  nediscriminării  în raport cu situaţia special a unor categorii de persoane, situaţie specială care impune prin natura sa măsuri speciale.

Acest fapt presupunea ca, în măsura în care nu se stabilea un punctaj al criteriilor avantajos (superior) pentru aceste categorii, echivalentul unor măsuri afirmative; măcar să nu fi fost stabilit un punctaj  vădit  dezavantajos,  asociat  unui  tratament  de  discriminare  la  accesarea  unui  serviciu administrativ sau a unor drepturi sau facilităţi, în speţă de natura locuinţelor sociale.

[…]

Prin afirmarea argumentului de mai jos, reclamantul (Municipiul Cluj-Napoca, notă editorială) probează vădite carenţe de ordin logico-juridic cu privire la mecanismul interpretării şi aplicării dispoziţiilor legale antidiscriminare administrate în speţă.

         Combinând  prevederile  Legii  nr.  114/1996  cu  cele  ale  Legii  nr.  116/2002               Legea  privind prevenirea  şi  combaterea  marginalizării  sociale,  Consiliul  Local          al  Municipiului  Cluj-Napoca implementează  o  serie  de  măsuri  prin  care                    răspunde  nevoilor  locative  ale  diverselor  categorii sociale. In unele cazuri, cum          ar fi cele ale tinerilor care au studii mai înalte şi/sau locuri de munca, dar veniturile          lor nu le permite accesul Ia locuinţele de pe piaţa rezidenţială şi/sau accesul la                credite bancare imobiliare, accesul Ia o locuinţă socială Ie poate asigura un                    început bun pentru un standar adecvat de viaţă. Reglementarea  pe  plan  local  a          condiţiilor  de  acordare  a  locuinţelor  sociale,  pornind  de  la scopul acestei                  forme de protecţie socială a categoriilor de persoane care au fost indicate în art.            43 din Legea nr. 114/1996 şi care datorită unor împrejurări de natură obiectivă nu           au posibilitatea de a închiria o locuinţă la preţul pieţei sau să achiziţioneze o                   locuinţă în proprietate personală, este în concordanţă  cu  Strategia  de                           Dezvoltare  a  Municipiului  Cluj-Napoca  2014-2020,  având  ca  scop dezvoltarea         sustenabilă şi durabilă a comunităţii clujene. Prin   urmare,   raportat   la   situaţia           specifică   pe   plan   local,   Cluj-Napoca   fiind   un   oraş universitar, criteriul                 studiilor prevăzut de HCL nr. 150/2013, şi menţinut prin HCL nr. 434/2015, nu                 reprezintă un criteriu discriminatoriu, raportat la categoriile de persoane cărora li             se adresează cu precădere prevederile Legii nr. 114/1996.

Față de argumentul de mai sus, pârâta Fundația Desire, a observat:

Ceea ce omit reclamanţii din strategia amintită este „Clujul incluziv” care a fost şi el        parte integranta  a  strategiei  şi  ca  atare  a  fost  şi  el  adoptat  de  Consiliul                Local.  în  acest  capitol  avem următoarele  subcapitole:  „Direcţia  Strategica                privind  Fondul  de  locuinţe  sociale”  şi  „Direcţia strategica  privind  desegregarea        zonei  Pata  Rât”.  Acestea  definesc  măsuri  de  asigurare  de  locuinţe sociale              adecvate persoanelor cu venituri mici, şi în mod particular persoanelor cu domiciliul        în Pata Rât. Observăm, că administraţia publică locală nu a aplicat măsuri care să          fi pus în practica aceste prevederi ale strategiei, respectiv care să fi sprijinit şi alte          categorii de persoane, care de asemenea nu au venituri care să le permită                      închirierea/achiziţionarea unei locuinţe de pe piaţă, dar nu au studii superioare.              Astfel,  în  argumentarea  sa  de  faţă,  pornind  de  la  criteriul  de  venituri  mici,            Consiliul Local şi Primarul mun. Cluj-Napoca îi favorizează pe cei cu studii                      superioare, şi îi discriminează pe cei cu studii mai reduse sau tară studii. Această         diferenţiere inegală sau acest tratament  inegal denota o discriminare clară faţă de         categorii de persoane care au locuri de muncă în Cluj-Napoca (cum sunt                         persoanele cu domiciliul pe  strada  Cantonului),  dar  lucrează  în  domenii  mai             puţin prestigioase  decât  IT  sau  alte  domenii considerate de vârf în Cluj-Napoca,         cum este salubrizarea, curăţenia oraşului, etc.

[…]

Pentru aceste motive, în numele legii, Curtea hotărește:

Respinge acţiunea formulată de reclamanţii MUNICIPIUL CLUJ-NAPOCA prin PRIMAR şi  PRIMARUL  MUNICIPIULUI  CLUJ-NAPOCA,  …  în  contradictoriu  cu  pârâţii     CONSILIUL  NAŢIONAL  PENTRU COMBATEREA  DISCRIMINĂRII … şi   FUNDAŢIA   „DESIRE”-   FUNDAŢIE   PENTRU   DESCHIDERE   ŞI   REFLEXIE SOCIALĂ, împotriva hotărârii nr. 531 din 27 septembrie 2017 emisă de CNCD, ca neîntemeiată.

 

Uneven development, racialized spatial injustice and the case of (de)segregation – draft paper

Abstract

Spatial injustice understood as “the spatial dimension of social injustice” is “caused by the power relations and procedures that enable the domination and oppression of certain groups of people, and by the way that space itself is constructed and used”, and it is about an unfair “distribution in space of socially valued resources and the opportunities to use them” (Ali Madanipour, Mark Shucksmith, Hilary Talbot, Jenny Crawford: Conceptual Framework for the ReLocal Project, 2017). The paper proposes the politicization of the concept of spatial injustice in the direction of conceiving it as a manifestation of uneven development that stays at the core of capitalism. It addresses the formation of an informal and systematically underdeveloped housing area in Cluj-Napoca, Romania that illustrates how capitalist development works by transforming the urban space into commodity that – on the one hand – serves capital accumulation and – on the other hand – intensifies the dispossession of labor. Marginal and destitute housing areas formed as a result of these processes are the low-cost locations where the exploited and expropriated cheap labor force is reproduced. Therefore, the interconnectedness of marginal spaces with racialized labor has a productive role in the formation of capitalism in Romania. One may observe that in the due process, both segregation and desegregation practices and discourses are contributing to the racialization of impoverished ethnic Roma and are intermingled with the (re)production of class inequalities.

Vincze_uneven development-racialized spatial injustice

De ce nu mai pot locui în acest beci?

Azi ne solidarizăm cu familia evacuată de pe str. Anton Pann nr. 22 din orașul Cluj, din proximitatea Pieței Abator și Parcului Feroviarilor. 
O zonă aflată într-o agresivă “regenerare urbană” ce produce profit enorm pentru dezvoltatorii imobiliari și alungă din această vecinătate oamenii cu venituri modeste. Transformăm împreună drama personală a dislocării din locuință într-o problemă politică, pe care o punem pe masa guvernanților locali, dar nu numai.
Atragem atenția lor asupra efectelor tragice ale viziunii susținute de ei cu privire la dezvoltarea orașului și transformarea acestuia într-o localitate cu prețurile cele mai mari pe apartamente din România, sau într-un centru urban în care oamenii cu venituri ce nu le permit achiziționarea de locuință de pe piață, nu mai au loc nici în beciuri. Revendicăm dreptul la locuință, dreptul la oraș și interzicerea evacuărilor. Nicio evacuare fără relocare în locuință adecvată!
Apartamentul din care familia este evacuată, este defapt o fostă magazie, un beci transformat de familie acum 22 de ani, prin eforturi proprii, într-un spațiu cât-de-cât adecvat locuirii. Administrația publică locală azi deposedează familia de anii, grija, atenția, banii investiți în acest spațiu. Scoate în stradă doi părinți, doi copii, dintre care unul cu dizabilități, și doi nepoți ai lor. Promisiunea este că mobila li se va depozita contra cost, undeva într-o magazie a RADP. Executorul le impune costul muncii sale, estimând valoarea acesteia la circa 5500 lei. Deja li s-a și poprit prima rată din salar. Promisiunea este că s-ar putea să primească loc în centrele de urgență ale orașului, cu condiția ca familia să accepte despărțirea membrilor. Promisiunea mai îndepărtată este că pot să aplice pentru subvenționarea unei chirii. Dar pentru asta trebuie să găsească un proprietar care să vrea să dea în chirie apartamentul său unei familii de romi cu copii mici pentru un an. Nicio șansă să primească locuință socială.
Pentru că au “ocupat abuziv”, acum 22 de ani, acel beci gol, și pentru că de atunci administrația locală le-a refuzat sistematic demersurile de a intra în legalitate. Nici copiii lor nu pot primi locuință socială. Pentru că, conform hotărârii administrației publice locale, și ei sunt ocupanți abuzivi în virtutea faptului că s-au născut în acel spațiu. În fapt, li s-a pus această interdicție, pentru că, precum reflectă o recentă hotărâre judecătorească în acest sens, Consiliul Local și Primăria Municipiului Cluj-Napoca au încălcat prevederile legii locuinței și au inclus printre criteriile de neeligibilitate la locuință socială “ocuparea abuzivă” a unui spațiu din proprietatea publică. Ceea ce s-a întâmplat în fapt, este că familia locuia în imobil în baza tacitei relocațiuni.
Conform legislației internaționale, evacuarea realizată împotriva voinței ocupanților, cu sau fără utilizarea forței, și se face fără furnizarea unei alternative de locuire și relocare adecvate, este evacuare forțată indiferent de drepturile de proprietate asupra locuinței. Astfel, definiția se aplică și în cazul locuințelor informale sau spațiilor locative unde se trăiește fără acte legale. Sau, de exemplu, în cazul a ceea ce la noi se cheamă ocuparea abuzivă a unui teren sau a unei clădiri vacante. Familia evacuată azi, nu a ocupat spațiul în care a locuit timp de 22 de ani pentru a deveni un actor al vreunei mișcări pentru dreptul la locuire. Ea a ocupat un beci, un spațiu cu destinația de magazie, aflat în proprietatea publică, pentru că nu a avut altă locuință. Nu a avut și nu a vândut niciodată o locuință. Pur și simplu nu a avut resurse să dobândească altceva ca locuință, decât acest beci, și nu a primit niciodată locuință de la stat. Evacuarea lor forțată de azi îi transformă acum în oameni fără adăpost, în sensul cel mai strict al cuvântului, adică fără acoperiș deasupra capului. Nicio evacuare fără relocare în locuință adecvată!

SENTINŢA CIVILĂ Nr. 951/2018 a Tribunalului Cluj

R O M Â N I A. TRIBUNALUL CLUJ. SECŢIA MIXTĂ DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr. …… 

[…] Cu privire la fondul cauzei, instanța reține că reclamanții au atacat mai multe hotărâri adoptate de către Consiliul Local al municipiului Cluj Napoca în legătură cu acordarea de locuințe sociale. […] Reţine instanţa că prin criteriile, ordinea de preferinţă şi punctajele stabilite prin hotărârea atacată , pârâtul s-a îndepărtat de scopul urmărit de legiuitor la reglementarea locuinţei sociale şi a adoptat criterii care adaugă la lege şi denaturează scopul acesteia. […] Prin hotărârea atacată se exclud de la posibilitatea de acordare a unor locuințe sociale solicitanții care nu pot face dovada unui venit permanent dovediț prin contract de muncă certificat de angajator, cupon de pensie, convenție civilă, pfa sau alte asemenea. Se prevede în mod expres că pentru îndeplinirea criteriului nu sunt considerate eligibile veniturile din drepturile de asistență socială. […]

Aici se poate citi sentinta 951_2018 Tribunal(3)

re-editată de noi, pentru a nu releva informații confidențiale.

Administrația trebuie să respecte și să aplice principiul legalității în activitatea desfășurată.

Potrivit acestui principiu se impune ca întreaga activitate a autorităților administrative să se desfășoară pe baza legii și în conformitate cu aceasta, urmărind să organizeze executarea în concret a legii. Libertatea de apreciere a autorităților administrației publice locale cu privire la criteriile de acordare a locuințelor sociale nu este nelimitată, această apreciere trebuind să se înscrie în condiţiile Legii 114 / 1996.

Prin urmare, marja de apreciere a autorităţilor locale nu poate să depăşească condiţiile reglementate.

Luând în considerare prevederile art. 43 din Lege, apreciază instanța că prin criteriile stabilite anual de către autoritățile administrației publice locale nu se pot stabili criterii sau punctaje care să denatureze scopul acordării locuințelor sociale şi să excludă persoanele fără venituri sau cu venituri din asistența socială.

Având în vedere că hotărârea consiliului local prin care se pot adopta criterii de acordare a locuințelor sociale este un act infra legal, aceasta trebuie să respecte dispoziţiile cu forţă juridică superioară , respectiv să nu prevadă condiții mai restrictive decât cele stabilite cu caracter general în lege.

Criteriile stabilite anual de către autoritățile locale, în vederea atribuirii unor locuinţe sociale trebuie să vizeze departajarea persoanelor, nu să stabilească noi neeligibilităţi , autoritatea neavând abilitatea și competența legală de a stabili criterii de excludere de la acordarea locuințelor sociale, altele în afară de cele prevăzute de lege.

[…] 

Instanța admite în parte acţiunea formulată de reclamanta FUNDAŢIA DESIRE – FUNDAŢIE PENTRU DESCHIDERE ŞI REFLEXIE SOCIALĂ, […]  şi reclamanţii persoane fizice […..] prin avocat Paula Petean , […]  în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA, cu sediul în Cluj Napoca, str. Moţilor nr. 1-3, jud. Cluj.

Anulează HCL 434/2015, HCL 647/2016 şi HCL 65/2017 sub aspectele contestate.

Dispune reluarea evaluării situaţiei reclamanţilor în vederea acordării de locuinţe sociale cu excluderea criteriilor stabilite de HCL anulate, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

Muncă, capital și locuire [Enikő Vincze] – în Cărămida #4

Dacă îți cauți azi o locuință, este imposibil să nu observi peste tot în oraș anunțuri ale dezvoltatorilor imobiliari, precum: casa înseamnă stil de viață; arhitectură frumoasă conectată la spațiu verde; funcționalitate, lumină și confort; refugiul mereu la îndemână; un loc în care să te întorci mereu cu drag, oricât de departe vei călători; noi construim comunitatea oamenilor creativi, eficienți și prietenoși, dornici de a explora lumea. Dincolo de aceste promisiuni centrate pe oameni și pe niște principii ce sugerează eleganță și bunăstare, nu este o mare surpriză să afli, că pentru dezvoltatori locuințele construite sunt o investiție de pe urma căreia ei dobândesc un profit mare. La fel, locuința este o sursă de acumulare de capital și pentru agențiile imobiliare. Acestea nu mai sunt doar instituții ce tranzacționează vânzări-cumpărări de locuințe între alte entități, ci ele însele au devenit mari proprietari de imobiliare și jucători importanți ai pieței, adică factori care, prin tehnicile lor speculative, cauzează creșterea continuă a prețului locuințelor, ghidați fiind de regula de aur a capitalul (care se deplasează acolo unde profitul este mai mare). La rândul lor, instituțiile financiare, în mod predominant băncile, sau sistemul de credite imobiliare susțin atât ciclurile de acumulare de capital prin construcția și tranzacționarea de locuințe de către investitori, cât și (falsa) capacitate de cumpărare, prin îndatorare, a persoanelor care au nevoie de locuințe. În paralel cu asta, prin legislație, prin reclame și alte instrumente media se construiește și se impune ca dominantă ideea conform căreia toți oamenii își doresc să devină proprietari; iar proprietarul de locuințe se asociază cu omul ideal, independent de stat (dependența sa de bancă fiind ascunsă în spatele retoricii bancare cum că aceasta este acolo ca să îl ajute când are nevoie de ea, sau să îi susțină încrederea în sine că poate să devină un proprietar de nădejde).

Dar toate astea nu sunt o noutate. În capitalism, investiția în mediul construit, în (re)construcția infrastructurii locative a orașelor, în demolări și regenerări urbane, a fost întotdeauna un mod de a utiliza capitalul acumulat cu scopul creșterii profitului. Apoi, industrializarea și urbanizarea, atât în varianta sa capitalistă, cât și în cea socialistă, a însemnat și crearea de spații locative pe scară largă pentru lucrătorii angajați în noile industrii. În contextul deceniilor de după cel de al doilea război mondial, pentru a susține atât producția, cât și capacitatea de consum a populației, politica economică a statului a fost una de echilibrare între interesele clasei capitaliste și clasei lucrătoare, sau între capital și muncă. Aceasta a fost perioada în care statul a investit în locuințe publice. Asta a fost un lucru bun pentru toată lumea: pentru lucrători, pentru că nu trebuiau să cheltuie foarte mulți bani din veniturile lor pe locuire, chiria la stat fiind redusă; dar și pentru capitaliști, pentru că astfel o bună parte din costurile reproducerii forței de muncă angajate de ei a fost preluată de stat, așa că profitul lor de pe urma exploatării muncii a putut să fie mai mare și din acest motiv.

Criza capitalismului de la sfârșitul anilor 1970 i-a făcut pe decidenții politici să renunțe la această politică a statului de bunăstare, și nu doar în domeniul locuirii, ci și în susținerea educației și sănătății publice. Printre altele, ei au impus privatizarea locuințelor publice, adică vânzarea acestora de către stat ori la foști chiriași, ori la companii private care promiteau preluarea costurilor cu locuințele sociale de la stat, dar și menținerea chiriei la nivel redus (lucru care s-a dovedit o minciună). S-a extins sistemul de creditare pentru bunuri de consum și pentru locuințe, care a urmărit să mențină puterea de cumpărare a lucrătorilor în condițiile în care salariile lor nu au mai crescut într-un ritm care să ajungă din urmă creșterea prețurilor. Noi în România am cunoscut aceste fenomene după 1990. Chiar dacă locuința în proprietate personală a dost dominantă și în perioada socialismului (70%) față de locuințele în proprietatea statului, sau a unităților de producție, sau a cooperativelor, sau chiar dacă și în acea perioadă au existat sisteme de creditare – toate astea fiind, însă, strict reglementate de stat în sensul că nu au putut să devină sursă de profit pentru nimeni.

Oriunde și oricând s-a întâmplat ea, retragerea statului din rolul de dezvoltator de locuințe publice a însemnat că statul a făcut loc investitorilor privați în construcția de locuințe private și a devenit un agent care, prin legislație, a susținut beneficiarii pieței de locuințe în goana lor după profit. În absența locuințelor publice, statul forțează toți oamenii să achiziționeze sau să închirieze locuință de pe piață, în timp ce, împreună cu alți actori (dezvoltatori, bănci, agenții imobiliare) vinde acest lucru ca un ideal, și nu ca o povară. Adică, statul a încetat să echilibreze între interesele capitaliștilor/ marilor proprietari și cele ale lucrătorilor, preferând să îi susțină în mod predominat pe cei dintâi, de exemplu și în domeniul locuirii.

Astfel, locuința a devenit marfă ce trebuie cumpărată de pe piață cu bani (mulți) și locuirea a încetat să mai fie considerată un drept al fiecărui om garantat de stat, sau o nevoie pe care trebuie să o satisfacă ca să poată trăi în sănătate și demnitate. Locuința devenită marfă a început să facă diferența între oameni, sugerând că cei care își permit, merită, și cei care nu își permit să cumpere, nu merită să aibă locuință în orașul în care lucrează, sau și mai mult, cei care își permit să cumpere case mai mari și mai multe sunt oameni mai valoroși decât cei care ajung să trăiască în locuințe improvizate și sărăcăcioase. Și mai mult, locuința a devenit o formă a capitalului financiar: adică oamenii nu doar investesc bani în locuința-marfă ca să locuiască în ea, ci investesc în ea pentru a produce și mai mulți bani prin tranzacționarea ei. Locuința astfel devine un mijloc prin care banii se transformă în capital, adică în bani care aduc bani datorită circulației lor pe piață.

Toate astea se întâmplă în contextul în care capitalismul a devenit global și  capitalul poate să circule liber peste granițele statelor naționale, astfel încât și într-o țară săracă de capital autohton cum este România, există capital investibil în construcția de locuințe private. Precum și în condițiile în care finanțele au invadat domeniul locuirii la un alt nivel și alt mod decât până acum (căci locuirea întotdeauna avea nevoie de finanțe), rezultând în financializarea locuirii. Toate astea într-un moment în care economia productivă este tot mai mult dominată într-un sens general de economia financiară, sau economia non-productivă de bunuri materiale, dar productivă de capital și profit, precum și de diverse produse imateriale, digitalizate. În acest context, capitaliștii sau marii proprietari pot să facă profit fără exploatarea directă a muncii, de exemplu prin speculații financiare și imobiliare. De aceea, ei nu se mai interesează de capacitatea de cumpărare a lucrătorilor, sau de satisfacerea nevoii lor de locuințe ca mediu în și prin care își reproduc forța de muncă ce o vând capitaliștilor pe un salar care nu reprezintă nici pe departe valoarea creată de lucrători. În acest sistem, locuirea nu mai este dezvoltată ca valoare socială sau valoare de utilizare, ci ca valoare de schimb aducătoare de profit.

Totuși, chiar și în capitalismul financializat, capitalul nu a încetat să se investească și în producție. Acumularea de capital prin exploatarea muncii care crează valoare prin procesul de producție a bunurilor nu a fost înlocuită în totalitate de acumularea de capital prin scheme financiare sau imobiliare. Deci lucrătorii ar mai putea să aibă forța de a impune angajatorilor, dar și statului, precum și organizațiilor internaționale ce guvernează capitalismul global, să fie susținuți în satisfacerea nevoii lor de locuință. În paralel cu revendicarea nevoii de a reglementa capitalul financiar și imobiliar, și taxarea progresivă a acestuia cu scopul creșterii bugetului public din care se pot investi mai mulți bani în locuințe publice.

În momentul de față lucrătorii sunt dublu exploatați: atât de angajatorii lor direcți, care le mențin veniturile mici pentru a avea mai mult profit; cât și de marii proprietari imobiliari care suprataxează prețul locuințelor în condițiile în care lucrătorii tot mai greu găsesc alte alternative de locuire decât cumpărarea/ închirierea de pe piață. Ei vor ajunge la un moment dat să epuizeze compromisurile pe care le-au acceptat în ultimele decenii, încercând să rămână în orașele promițătoare de locuri de muncă, cum ar fi supraaglomerarea în locuințe mici, sacrificiile aduse în vederea asigurării costurilor locuirii, găsirea unor forme de locuire informală, sau altele.

Când spun lucrători, mă gândesc nu doar la cei angajați cu contract de muncă, și nu doar la cei angajați în economia productivă pe meserii ce necesită forță de muncă fizică. Ci și la persoanele care lucrează în economia informală, ori cei care lucrează pentru venitul minim garantat, precum și persoanele care prestează munci în gospodărie fără a fi plătite, sau orice alte forme de munci prin care își asigură traiul de pe o zi pe alta în țară sau în străinătate și prin care contribuie la reproducerea sistemului. Mai departe, când spun lucrători, mă gândesc la toate persoanele care își vând forța de muncă la angajatori, aceasta fiind singura sau predominanta lor modalitate de a beneficia de venituri din care se auto-susțin, inclusiv la persoanele care se consideră, datorită statutului lor social (educație școlară, ocupație, nivel de venit), ca fiind clasă de mijloc.

Să folosim ziua de 1 Mai, Ziua Internațională a Muncii, pentru a ne reaminti:  oricât de limitată ar fi azi posibilitatea de auto-organizare a lucrătorilor față de angajatori, nu trebuie să renunțăm la a contesta aceste limitări, și de a revendica nu doar venituri și condiții de muncă adecvate, ci și locuințe decente și accesibile din punctul de vedere al costurilor. Pentru mulți lucrători cu venituri modeste, care azi trăiesc în locuințe inadecvate și nesigure, neavând proprietăți imobiliare de nici un fel, cele din urmă înseamnă locuințe publice și forme de locuire care le asigură drepturile lor de chiriași față de statul-proprietar. Politica de locuire poate fi schimbată doar prin punerea de presiune asupra guvernanților de către cei care suferă cel mai mult de consecințele negative ale politicii din acest domeniu din ultimii treizeci de ani, pusă în slujba intereselor private ale marelui capital. Această luptă trebuie dusă atât la nivel local și național, cât și la nivel transnațional. Și din acest motiv este bine să ne inspirăm din internaționalismul zilei de 1 Mai, simbol al luptei pentru drepturi social-economice și politico-civice a clasei lucrătoare de pretutindeni.

Citește numărul 4 al ziarului Cărămida aici: https://drive.google.com/file/d/1Nr7L-PjA7Pfx7io0y2B03T9RfiV-e0mP/view

Racism at home

Chapter IV of the film series about the fight for housing justice in Cluj. Event organized in Cluj-Napoca, Romania, by the Social housing NOW! movement, on the 21st of March, International Day Against Racism. Racism at home functions against Roma and against the impoverished, by different means that inferiorize and stigmatize their labor and themselves as persons. Racism at home justifies inequalities and exploitation. We fight for a just and anti-racist politics of housing.