Dreptul la locuire în legislația românească

Constituția României

Art. 1 alin (3) și Art. 47, alin (1) privind România ca stat social, obligat să ia măsuri de dezvoltare economică și de protecție socială de natură să asigure cetățenilor un nivel de trai decent.

Codul administrativ din 03.07.2019

Art. 13: Autoritățile și instituțiile administrației publice au obligația de a satisface nevoile societății.

Art. 129, alin (7): În exercitarea atribuțiilor sale, consiliul local asigură cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind … lit. (q) locuințele sociale și celelalte unități locative aflate în proprietatea unității administrativ-teritoriale sau în administrarea sa.

Art. 129, alin (8): În exercitarea atribuțiilor sale, consiliul local … lit ( b) aprobă construirea locuințelor sociale, criteriile pentru repartizarea locuințelor sociale și a utilităților locative aflate în proprietatea sau în administrarea sa.

Legea pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare (Lege 48/ 2002) Art. 1, alin (2), lit. (e) privind garantarea egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării în exercitarea drepturilor economice, sociale și culturale, printre ele dreptul la locuință.

Legea locuinței (Legea 114/ 1996)  

Preambul și Art. 2, lit (c) privind accesul liber și neîngrădit la locuință ca un drept al fiecărui cetățean, precum și cu privire la atribuirea de locuință socială celor care se află într-o situație economică ce nu le permite accesul la o locuință de pe piață.

Art. 38, privind responsabilitatea Consiliilor Locale de a gestiona, controla și răspunde de fondul de locuințe sociale situate pe teritoriul unității administrativ-teritoriale respective, acesta fiind un fond constituit prin realizarea de construcții noi și prin reabilitarea construcțiilor existente în domeniul public al municipalităților.

Art. 50. Finanțarea locuințelor sociale se asigură din bugetele locale, în limitele prevederilor bugetare aprobate anual, ale consiliilor locale, în care scop se instituie o subdiviziune de cheltuieli distinctă în aceste bugete. Statul sprijină construcția de locuințe sociale prin transferuri de la bugetul de stat, stabilite anual cu această destinație în bugetul Ministerului Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului, prin legea bugetului de stat.

Hotărârea Guvernului nr. 1275/2000 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii locuinței (Legea 114/ 1996) Art. 20, alin (1), cu privire la elaborarea de către consiliile locale a unei strategii pentru dezvoltarea fondului de locuințe și la urmărirea în cadrul acestei strategii a asigurării fondului de locuințe sociale și de necesitate, necesar pentru acoperirea cerințelor pe plan local.

Legea privind prevenirea și combaterea marginalizării sociale (Legea 116/2002)

 Art. 25, alin. (1): obligația consiliilor locale de a asigura accesul persoanelor şi familiilor marginalizate la locuinţă şi la serviciile publice de strictă necesitate,

conform încadrării în categoria de persoană sau familie marginalizată stabilită de Art. 48 și Art. 49 al Hotărârii Nr. 1149 din 17 octombrie 2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor privind prevenirea și combaterea marginalizării sociale, precum și de Legea 416/2001 privind venitul minim garantat.

Legea asistenței sociale (Legea 292/ 2011)

Art. 53, alin. (2) și Art. 56, alin. (1): prevenirea şi combaterea sărăciei şi a riscului de excluziune socială prin politicile publice iniţiate, prin care statul asigură accesul persoanelor vulnerabile, persoanelor şi familiilor fără venituri sau cu venituri reduse, persoanelor fără adăpost, victimelor traficului de persoane, precum şi persoanelor private de libertate la unele drepturi fundamentale, printre ele dreptul la locuinţă.

Legea privind protecția drepturilor persoanelor cu handicap (Legea 448/2006)

Art. 6, alin. (1) privind dreptul persoanelor cu handicap la locuință,

Art. 20, alin. (1), dar și Art. 79, alin. (1): obligația autorităților statului român de a respecta drepturile persoanelor cu handicap.

Legea privind protecția drepturilor copiilor (Legea 272/2004)

Art. 48, alin. (2) cu privire la obligația statului de a asigura tuturor copiilor satisfacerea nevoilor de locuință (pe lângă alte nevoi) în cazul în care părinții nu pot asigura satisfacerea acestora

Art. 49, alin. (5) privind obligația administrației publice centrale și locale de iniția programe și a asigura resurse pentru serviciile destinate copiilor cu handicap.

Legea privind amenajarea teritoriului și urbanismul (Legea 350/2001)

Metodologia privind desfăşurarea operaţiunilor de regenerare urbană a zonelor construite protejate,

Punctul B: Metodologia pentru identificarea habitatului insalubru,

Secțiunea III.B: investițiile în locuințe sociale (împreună cu asistența socială, combaterea sărăciei și altele) ca măsură de combatere a insalubrității în diverse zone urbane.

Secțiunea III.J: proiectele pentru combaterea insalubrității pot fi incluse în programe de regenerare urbană și de restructurare urbană care ar trebui să includă și măsurile sociale menționate anterior.

Legea nr. 151/2019 pentru completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul

Art. 19.1

(1) Autoritățile administrației publice centrale și locale, …. cooperează cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice: așezările informale identificate să fie prioritare în cadrul acțiunilor și politicilor publice privind locuirea, accesul la infrastructură, sănătatea publică și siguranța persoanelor.

(2) Măsurile prioritare:

informarea și implicarea locuitorilor comunităților afectate în procesul de planificare și reglementare,

identificarea regimului juridic și economic al terenurilor și

realizarea cadastrului general al așezărilor informale,

înregistrarea imobilelor din așezările informale în sistemul integrat de cadastru și carte funciară în condițiile Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare. – (3) Proiectele și programele destinate așezărilor informale se vor corela cu programele de asistență socială ce pot viza fie o zonă afectată de insalubritate, de lipsa serviciilor și de sărăcie, fie una sau mai multe categorii de beneficiari ai măsurilor de asistență socială, prezenți în mare măsură în cadrul așezării informale.”

Art.22.1

(1) Consiliul județean, respectiv Consiliul General al Municipiului București, prin instituția arhitectului-șef, asigură organizarea și funcționarea unei comisii pentru coordonarea implementării măsurilor necesare pentru îmbunătățirea condițiilor de viață a locuitorilor din așezările informale, sprijinul metodologic și operațional pentru autoritățile administrației publice locale, precum și monitorizarea îndeplinirii responsabilităților și implementării acțiunilor stabilite la nivel local.

Art. 26. (2) În cazul identificării de așezări informale pe teritoriul unității administrativ-teritoriale, dacă se preconizează operațiuni de regenerare sau restructurare urbană în zonele în care se găsesc așezări informale, autoritățile administrației publice locale pot iniția elaborarea sau actualizarea de documentații de urbanism care vor cuprinde inclusiv reglementări asupra acestora.

Art. 27.1

(2) Primarul/Primarul general al municipiului București, în aria sa de competență, prin structurile specializate privind amenajarea teritoriului și urbanismul, control și disciplină în construcții, asistență socială și sănătate publică, respectiv poliția locală, are următoarele obligații:

a) identifică terenurile din cadrul teritoriului administrativ ocupate de așezări informale, stabilește limitele acestora prin măsurători efectuate în sistem Stereografic 70 și transmite documentația cadastrală în format electronic consiliului județean și Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice pentru preluarea în Observatorul teritorial național;

b) realizează și actualizează baza de date cu privire la numărul de persoane ce locuiesc în așezări informale, imobilele ocupate de acestea și tipologia așezărilor informale;

c) informează locuitorii din așezările informale cu privire la prevederile prezentei legi și inițiază un proces de consultare și planificare participativă în vederea identificării de soluții de intervenție adaptate specificului așezării informale și nevoilor comunității;

d) inițiază și coordonează demersurile necesare pentru identificarea regimului juridic și economic al terenurilor ocupate de așezările informale și pentru reglementarea acestora;

e) în cazul în care reglementarea prevede desființarea parțială sau totală a așezărilor informale respective, asigură relocarea locuitorilor acestora, în următoarele condiții: oferirea de soluții alternative de locuire, fie prin asigurarea de locuințe sociale, fie prin sprijin în reconstrucția locuințelor pe terenuri echipate edilitar, identificate și puse la dispoziție de autoritățile administrației publice locale, în condițiile legii; informarea și consultarea prealabilă a locuitorilor aflați în situații de relocare cu privire la alternativele posibile și obținerea acordului acestora;

f) inițiază și coordonează acțiunile necesare pentru limitarea extinderii așezărilor informale, prin identificarea de terenuri disponibile pentru viitoare zone de locuit sau a unor soluții locative alternative și informarea locuitorilor așezărilor informale cu privire la acestea;

g) inițiază și coordonează acțiunile necesare pentru echiparea edilitară a zonelor în care se găsesc așezări informale supuse regenerării sau restructurării urbane;

h) cooperează cu comisia prevăzută la art. 221 și pune la dispoziția acesteia toate datele și informațiile solicitate de către aceasta.”

Art. 27

Alin (2), lit (e): reglementează situațiile în care așezările informale identificate în localitate nu se pot legaliza conform prevederilor acestei legi și -se impune desființarea parțială sau totală a așezărilor informale respective, -situații în care primarul asigură relocarea locuitorilor acestora, de exemplu prin asigurarea de locuințe sociale, sau prin sprijin în reconstrucția locuințelor pe terenuri echipate edilitar.

Dreptul la locuire în legislația europeană

Convenția Europeană a Drepturilor Omului (1950, cu mai multe amendamente) https://www.echr.coe.int/documents/convention_ron.pdf

Art. 3 – Interzicerea torturii

Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.

Art. 8 – Dreptul la respectarea vieții private și de familie

1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului său și a corespondenței sale.

2. Nu este admis amestecul unei autorități publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acesta este prevăzut de lege și constituie, într-o societate democratică, o măsură necesară pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protecția sănătății, a moralei, a drepturilor și a libertăților altora.

Art. 13 – Dreptul la un remediu efectiv

Orice persoană, ale cărei drepturi și libertăți recunoscute de prezenta Convenție au fost încălcate, are dreptul de a se adresa efectiv unei instanțe naționale, chiar și atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acționat în exercitarea atribuțiilor lor oficiale.

Art. 14 – Interzicerea discriminăriiExercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta Convenție trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație. [Inegalitățile structurale necesită măsuri pozitive în favoarea celor dezavantajați datorită situaței sociale, etnie, vârstei, etc

Carta socială europeană (1961, cu revizuiri, ultima din  1996)

Aplică Carta Europeană a Drepturilor Omului asupra drepturilor social-economice

Semnată de membrii Consiliului Europei, https://www.coe.int/en/web/european-social-charter/charter-texts

Partea I

Art. 30. Orice persoană are dreptul la protecție împotriva sărăciei și a excluderii sociale.

Art. 31. Orice persoană are dreptul la locuință.

Partea II

Art. 30 – Dreptul la protecția împotriva sărăciei și a excluderii sociale.

În scopul asigurării exercitării efective a dreptului la protecție împotriva sărăciei și a excluderii sociale, părțile se angajează: …..

a) să ia măsuri în cadrul unei abordări globale și coordonate pentru promovarea accesului efectiv în special la angajare, locuință, formare, învățământ, cultură, asistență social și medicală al persoanelor care se găsesc sau riscă să se găsească într-o situație de excludere socială sau de sărăcie.

Art. 31 – Dreptul la locuință

În vederea asigurării exercitării efective a dreptului la locuință, părțile se angajează să ia măsuri destinate:

1. să favorizeze accesul la locuință la un nivel adecvat;

2. să prevină și atenueze lipsa locuințelor în vederea eliminării progresive a acestei situații; 3. să facă accesibil costul locuinței pentru persoanele care nu dispun de resurse suficiente.

Dreptul la locuire, dreptul la locuință adecvată și dreptul de a nu fi evacuat în legislația internațională

Declarația Universală a Drepturilor Omului

– Art. 25, privind dreptul fiecărui om la un nivel de trai care să-i asigure sănătatea și bunăstarea lui și familiei sale, incluzând printre altele locuința.

Pactul Internațional privind Drepturile Socio-Economice și Culturale

– Art. 11, privind recunoașterea de către stat a dreptului oricărei persoane la un nivel de trai suficient pentru ea însăși și familia sa, inclusiv la locuință.

Biroul Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului

Șapte criterii ale locuirii adecvate

Securitatea legală a posesiunii (tenure): indiferent de tipul posesiunii se impune garantarea protecției legale împotriva evacuării sau altor riscuri legate de locuire.

Accesibilitatea financiară (affordability): costurile financiare ale locuirii nu trebuie să fie atât de mari încât să facă imposibilă satisfacerea altor nevoi (alimente, educație școlară, îngrijirea sănătății, etc).

Locuibilitatea (habitability): asigurarea unor elemente, precum spațiu adecvat, protecție față de frig, căldură, vânt, ploaie etc, și protecție față de alte elemente care pun în pericol sănătatea (ex. poluare).

Accesibilitatea serviciilor, facilităților și infrastructurii: apă potabilă adecvată, colectare de deșeuri, electricitate, surse de încălzire, igienă

Accesul tuturor persoanelor:  nevoile speciale ale persoanelor sărăce, ale persoanelor cu dizbailități, persoanelor care aparțin de grupuri discriminate, ale victimelor unor dezastre naturale sau politice.

Locația: asigurarea accesului la diverse opțiuni de angajare, servicii medicale, școli, instituții pentru îngrijiraea și educația copiilor, asigurarea locuinței în mediu sănătos (nu în medii poluate sau în apropierea unor surse toxice).

Adecvarea culturală: asigurarea exprimării identității culturale și stilului de viață preferat.

Raportorul special ONU pentru privind locuirea adecvată

 Dreptul la locuință ca parte din dreptul la viață, 2016:    https://www.ohchr.org/EN/Issues/Housing/Pages/RighttoLifeRighttoAdequateHou  sing.aspx

The right to life belongs at the same time to the domain of civil and political rights as well as economic, social and cultural rights. Violations of the right to life linked to homelessness and inadequate housing have too often been ignored.

Raportorul special privind sărăcia extremă și drepturile omului

The Human Rights Council adopted the Guiding Principles in September 2012. These were the first global policy guidelines focusing specifically on the human rights of people living in poverty. They are intended as a practical tool for policy-makers to ensure that public policies and poverty eradication efforts reach the poorest members of society, respect and uphold their rights, and take into account the social, cultural, economic, and structural obstacles to human rights enjoyment faced by persons living in poverty. https://www.ohchr.org/EN/Issues/Poverty/Pages/SRExtremePovertyIndex.aspx

Comitetul pentru drepturi economice, sociale și culturale al ONU

Cu privire la Evacuare – Comentariul general nr. 4/1991

Art.1 – Dreptul la o locuință adecvată este un drept fundamental considerat de importanță centrală pentru ca o persoană să se poată bucura de toate celelalte drepturi economice, sociale și culturale.

Art.7 – Dreptul la o locuință adecvată este un drept indisociabil de alte drepturi ale omului și de principiile fundamentale care stau la baza Pactului. (…) Acesta trebuie să fie asigurat tuturor persoanelor, indiferent de nivelul venitului ori de accesul acestora la resurse economice.

Art.8 – (a) Dreptul la locuință adecvată include dreptul la siguranța juridică a locuirii. Locuirea are loc în diverse forme, inclusiv în locuințe închiriate, locuințe proprietate privată, locuințe cooperative, locuințe de necesitate, locuințe informale, inclusiv locuirea în clădiri sau pe terenuri ocupate. Indiferent de tipul de locuire, tuturor persoanelor trebuie li se asigure siguranța locuirii, ceea ce înseamnă garantarea protecției legale față de evacuările forțate, hărțuire sau alte amenințări, pe baza unei consultări autentice cu persoanele afectate.

Art.13 – Statele Părți trebuie să aibă în evidență cazurile persoanelor fără adăpost, persoanelor care locuiesc în condiții inadecvate, persoanelor care locuiesc în așezări informale și persoanelor care sunt în risc de evacuare, precum și a persoanelor cu venituri reduse.

Art.18 – Situațiile de evacuare forțată sunt, incompatibile cu prevederile Pactului Internațional și pot fi justificate numai prin împrejurări excepționale care sunt în concordanță cu principiile relevante ale dreptului internațional.

Comentariul general 7/ 1997

Art. 1 – Toate persoanele trebuie să posede un grad de securitate în ce privește locuirea, care garantează protecția legală față de evacuările forțate. Evacuările forțate sunt incompatibile cu prevederile Pactului internațional privind asigurarea drepturilor sociale, economice și culturale.

Art. 10 – Femeile, tinerii, persoanele în vârstă, minoritățile etnice și alte minorități, precum și alte persoane și grupuri vulnerabile sunt afectate în mod disproporționat de evacuările forțate. (…) când au loc evacuări, o obligație adițională a Guvernelor este să ia măsurile necesare pentru a se asigura că acestea nu implică nicio formă de discriminare.

Art. 13 – Statele Părți trebuie să asigure înainte de a face orice fel de evacuare, mai ales în cazurile care implică grupuri mari, că toate alternativele fezabile au fost căutate în consultare cu persoanele afectate și utilizarea forței la evacuare este înlăturată. Pentru cei afectați de ordine de evacuare, li se vor asigura remedii sau proceduri legale. Persoanelor afectate de evacuare trebuie să li se respecte dreptul la compensare pentru bunurile pierdute.

Art. 19 – Statele Părți sunt obligate ofere informații privind evacuările forțate. Acestea includ informații legate de (a) numărul persoanelor evacuate în ultimii cinci ani și numărul persoanelor care nu dispun de protecție legală față de evacuările arbitrare sau de orice fel, (b) legislația privind drepturile locatarilor în ce privește siguranța locuirii și protecția față de evacuări și (c) legislația care interzice orice formă de evacuare.

Art 20 – Statele Părți trebuie ia măsuri în cazul unor programe de regenerare urbană, de dezvoltare infrastructurală, de înfrumusețare a localității sau altele asemenea, care garantează protecție împotriva evacuărilor și/sau garantează relocarea de comun acord cu persoanele afectate.