ROMEDIN ESTE CAUZA SUSȚINUTĂ DE “DAY 15 – BEACH PARTY FOR A CAUSE” ÎN IUNIE 2015

În luna iunie 2015, echipa ‪#‎Day15‬ vine în sprijinul proiectului ROMEDIN, prin care peste 350 de copii cu domiciliul în zone defavorizate ale Clujului beneficiează timp de 10 luni de programele Școală după Școală, Atelier de Educație Vizuală și Atelier de teatru comunitar.

551508_850933088289259_2363637336980480775_n

 

Fondurile alocate transportului copiilor care locuiesc în zona Pata Rât s-au epuizat în primele 5 luni, prin urmare, în cadrul evenimentului Day 15 Beach Party for a cause powered by Day 15 & Cluj Never Sleeps încurajăm donațiile care vor veni în sprijinul acestei necesități.

 

 

11407237_850928998289668_8532750159769800735_n

Este o încercare modestă, dar în care am pus suflet, de a-i ajuta pe cei mici să se bucure de aceste activități creative și educative. Dorim să menționăm faptul că toate donațiile primite cu ocazia petrecerii vor fi utilizate în acest scop.

*Proiectul ROMEDIN contribuie la desegregarea socio-spațială a zonei Pata Rât din Cluj-Napoca, la susținerea participării școlare a copiilor din medii defavorizate, la recunoașterea valorii muncii cadrelor didactice cu acești copii, și, în general, susține rolul educației școlare în transpunerea în practică a principiului dreptății și nu doar în cadrul sistemului de învățământ, ci și la nivelul întregii societăți.
Continue reading