Masa rotundă ENHOJUST pe tema « Locuirea în mediu toxic – ce pot să facă universitățile în vederea îmbunătățirii mediului în care locuim? ».

Echipa ENHOJUST a lansat invitația la această masă rotundă unor universitari din Cluj-Napoca și București, care activează în domeniul protecției mediului, cu scopul de a prezenta abordarea noastră privind relația dintre mediu, sănătate și locuire, și de a discuta despre ce pot să facă universitățile în vederea îmbunătățirii mediului în care locuim.

Întâlnirea a avut loc în format fizic la Cluj-Napoca, la sediul Facultății de Știința și Ingineria Mediului al Universității Babeș-Bolyai. Timp de două zile, în holul principal al facultății am amplasat instalația noastră video ce permite cunoașterea interactivă a materialelor vizuale produse de ENHOJUST, și am dsitribuit studenților și cadrelor didactice broșurile noastre.

Colegii din București s-au conectat online la masa rotundă desfășurată în 27.05.2022 între orele 12.00-14.30.

  • La întâlnire au participat:
  • Echipa ENHOJUST: Enikő Vincze (sociolog), Bogdan Mincu (medic), Alexandru Luchiian (inginer), George Zamfir (sociolog), Vasile Gîlbea (jurist), István Szakáts (informatician, manager cultural)
  • Universitatea Ecologică din București: Decan Conf. Univ. Dr. Elena Banciu ) Facultatea de Știinte ale Comunicării) și Decan șef de lucrări Suzana Cocioabă, (Facultatea de Ecologie și Protecția Mediului)
  • Facultatea de Știința și Ingineria Mediului, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca: Decan Lect. Univ. Dr. Nicolae Ajtai, Lect. Univ. Dr. Elena Sevianu, Lect. Univ. Dr. Cristina Modoi, Lect. Univ. Dr. Nicolae Baciu

Contribuția ENHOJUST la Petiția către CNCD Locuirea în mediu toxic: discriminarea continuă a romilor din Pata Rât Cluj-Napoca în ceea ce privește dreptul la mediu sănătos și la sănătate

La începutul lunii mai 2022, Fundația Desire și Asociația Comunitară a Romilor de pe Coastei au trimis către CNCD, PETIȚIA – Locuirea în mediu toxic: discriminarea continuă a romilor din Pata Rât Cluj-Napoca în ceea ce privește dreptul la mediu sănătos și la sănătate, prin care solicităm constatarea şi sancţionarea unor fapte de discriminare exercitate în mod continuu din 2010, respectiv 2015 și 2020 încoace, de către autoritățile administrației publice locale din Cluj-Napoca, în speță Primăria Municipiului Cluj-Napoca și Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, constând în: perpetuarea locuirii în mediu toxic a romilor în casele modulare din Pata Rât; lipsa informării și consultării romilor cu privire la efectele negative ale acestui fapt asupra sănătății; continua încălcare a dreptului la mediu sănătos; lipsa sistematică a protecției sănătății romilor expuși la efectele locuirii în mediu toxic.

Argumentele acestei petiții s-au bazat pe:

  • cercetarea ENHOJUST realizată în cadrul proiectului cu același nume de către Fundația Desire (rezultatele măsurării poluării aerului și ale anchetei medicale din Pata Rât, legislația privind dreptul la mediu sănătos)
  • interviurile realizate prin proiectul “Încălcarea dreptului de a locui într-un mediu sănătos și lupta romilor din Pata Rât pentru dreptate locativă” implementat între iulie 2021 – iunie 2022 de Asociația Comunitară a Romilor de pe Coastei și Fundația Desire cu sprijinul financiar al Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021 ….

CUPRINS

  • De ce este nevoie de această petiție?
  • Perpetuarea locuirii în casele modulare din Pata Rât în proximitatea rampelor de deșeuri este o discriminare instituțională practicată de autoritățile administrației publice locale
  • Toxicitatea rampelor de deșeuri și efectele sale asupra sănătății – considerente generale
  • Măsurători ale poluării aerului în zona caselor modulare din Pata Rât
  • Efectele locuirii în mediu toxic asupra sănătății oamenilor din Pata Rât
  • Concluzii cu privire la discriminarea romilor din Pata Rât manifestat în excluderea de la dreptul la mediu sănătos și la sănătate
  • Anexă. Fragmente din interviuri realizate cu locuitori din Pata Rât despre mediul în care locuiesc și problemele lor de sănătate