Acest material a fost realizat in cadrul Atelierului de teatru comunitar și Atelierului de educație vizuală, desfășurate în Casa Tranzit din Cluj în cadrul proiectului ROMEDIN, mai precis după primele șase întâlniri din cadrul acestor Ateliere.

Colajul de față este ocazie pentru noi toți să reflectăm asupra modului în care reacționăm atunci când “ĂȘTIA NE PUN SĂ FACEM CEVA” (… să părăsim și să demolăm casele noastre … să ne mutăm în afara orașului … să stăm disciplinați în bănci … să desenăm frumos …) – învățăm împreună cum să transformăm în mod creativ elementele sistemelor de putere care impun regulile și normele unei “normalități” represive, și crează diviziuni socio-spațiale între cei “adaptați” (plasați în centru), și cei “ne-integrabili” împinși la

periferie.

ateliere ROMEDIN ianuarie martie 2015

Mesajele pe care am reușit să le descifrăm de-a lungul celor șase întâlniri avute până acum cu copiii în cadrul Atelierelor, par să fie un amalgam de sentimente și gânduri, în care experiențele traumatizante ale evacuării și/sau a traiului în condiții precare se încearcă a fi depășite prin dorința de a trăi o viață de copil sau de adolescent asemănătoare cu cea a celor care nu sunt nevoiți să treacă prin astfel de experiențe.

Fără să banalizăm experiența vieții în Pata Rât și dorința SĂ JUCĂM EVACUAREA, putem spune că acești copii ne-au făcut să înțelegem mai bine provocări întâlnite de noi toți în diversele situații ale vieții: cum acceptăm vrând-nevrând să învățăm să trăim în condiții impuse de alții sau de forțe pe care nu le putem controla, prin capacitatea noastră și a celor din jur de a recrea elementele date ale acestor situații  în aranjamente care să ni se pară cel puțin suportabile, dacă nu chiar și “distractive”; sau cum reușim  să ne imaginăm că  “SCENETA NOASTRĂ POATE SĂ FIE CU FINAL FERICIT”.