Dreptate socială în Pata Cluj – film documentar

Filmul a fost realizat prin grantul CNCS – UEFISCDI, PN-II-ID-PCE-2011-3-0354 în cadrul proiectului “Spaţializarea și rasializarea excluziunii sociale. Constituirea socială și culturală a ‘ghetourilor ţigănești’ în România în context european” (www.sparex-ro.eu).

Filmările au fost făcute între 2011-2016, montajul fiind realizat în 2016.

Pe de o parte filmul reconstituie un moment al formării zonei Pata Rât din Cluj-Napoca, cel din decembrie 2010 când 350 de persoane au fost evacuate de pe strada Coastei și mutate forțat în casele modulare din Pata Rât. Cu puțin timp înainte de autorizarea acestor construcții din Pata Rât, primăria a obținut terenul de sub ele printr-un schimb de terenuri cu compania Brentner Veres, iar Consiliul Local a avizat PUZ Pata Rât Est prin care zona a fost transformată în zonă de locuire. Certificatul de Urbanism nr. 1642/2010 pentru construirea de locuințe sociale pentru persoanele fără adăpost a fost eliberat în anul în care s-a eliberat și Certificatul de Urbanism nr. 2180/2010 pentru amenajarea platformei pentru stocarea temporară a deșeurilor menajere, beneficiar SC Salprest Rampa SRL.

Pe de altă parte filmul reflectă câteva momente din istoria activismului anti-ghetoizare, anti-rasism și pentru dreptate socială și drepturi locative început în orașul Cluj din anul 2010, apoi extins după 2011 și continuând în diverse forme până azi, incluzând manifestările stradale organizate anual pentru a marca ziua evacuării de pe strada Coastei (printre ele Mișcare pentru dreptate socială – 2011, Scoateți-ne din Pata Rât – 2013, Suntem egali nu ilegali! – 2015).