Contribuția ENHOJUST la Petiția către CNCD Locuirea în mediu toxic: discriminarea continuă a romilor din Pata Rât Cluj-Napoca în ceea ce privește dreptul la mediu sănătos și la sănătate

La începutul lunii mai 2022, Fundația Desire și Asociația Comunitară a Romilor de pe Coastei au trimis către CNCD, PETIȚIA – Locuirea în mediu toxic: discriminarea continuă a romilor din Pata Rât Cluj-Napoca în ceea ce privește dreptul la mediu sănătos și la sănătate, prin care solicităm constatarea şi sancţionarea unor fapte de discriminare exercitate în mod continuu din 2010, respectiv 2015 și 2020 încoace, de către autoritățile administrației publice locale din Cluj-Napoca, în speță Primăria Municipiului Cluj-Napoca și Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, constând în: perpetuarea locuirii în mediu toxic a romilor în casele modulare din Pata Rât; lipsa informării și consultării romilor cu privire la efectele negative ale acestui fapt asupra sănătății; continua încălcare a dreptului la mediu sănătos; lipsa sistematică a protecției sănătății romilor expuși la efectele locuirii în mediu toxic.

Argumentele acestei petiții s-au bazat pe:

  • cercetarea ENHOJUST realizată în cadrul proiectului cu același nume de către Fundația Desire (rezultatele măsurării poluării aerului și ale anchetei medicale din Pata Rât, legislația privind dreptul la mediu sănătos)
  • interviurile realizate prin proiectul “Încălcarea dreptului de a locui într-un mediu sănătos și lupta romilor din Pata Rât pentru dreptate locativă” implementat între iulie 2021 – iunie 2022 de Asociația Comunitară a Romilor de pe Coastei și Fundația Desire cu sprijinul financiar al Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021 ….

CUPRINS

  • De ce este nevoie de această petiție?
  • Perpetuarea locuirii în casele modulare din Pata Rât în proximitatea rampelor de deșeuri este o discriminare instituțională practicată de autoritățile administrației publice locale
  • Toxicitatea rampelor de deșeuri și efectele sale asupra sănătății – considerente generale
  • Măsurători ale poluării aerului în zona caselor modulare din Pata Rât
  • Efectele locuirii în mediu toxic asupra sănătății oamenilor din Pata Rât
  • Concluzii cu privire la discriminarea romilor din Pata Rât manifestat în excluderea de la dreptul la mediu sănătos și la sănătate
  • Anexă. Fragmente din interviuri realizate cu locuitori din Pata Rât despre mediul în care locuiesc și problemele lor de sănătate